A fost odata … un ceas desteptator in poiana

Cineva a uitat, odata, un ceas desteptator in poiana. Dimineata, de cum aparea pe cer prima raza de soare, incepea: “Zbrrr … Gata, scularea!”. Cocosul cu pinteni de aur sarea primul in picioare si striga: “Cucuriguuu … Buna dimineata!”. Harnicele albine – bzzz – porneau sa caute nectar. Iepurasii – care stiu ca pentru a fi sprinten si sanatos trebuie sa faci gimnastica, topaiau in poiana:

“Unu-doi, unu-doi!”

Brotaceii, oac-oac, sarind din piara in piatra se duceau spre scoala.

“Mai repede, mai repede, sa nu intarziati” – le atragea atentia desteptatorul. Doar ursuletul mormaia suparat. Dar ce sa-i faci? Si el trebuia sa fie trezit, altfel ar fi dormit si vara, la fel ca iarna. Toata ziua suna desteptatorul. Spre seara, o trezi chiar si pe bufnita: “Trezeste-te, vine noaptea si ai de lucru!”

Intr-o dimineata insa, desteptatorul a amutit. Zadarnic soarele s-a ridicat tot mai sus, iar pasarile ciripeau de zor.

Ce s-a intamplat de n-a sunat desteptatorul? s-au intrebat broscutele suparate pentru ca au intarziat de la scoala.

Dar a venit un mester copil, a cercetat ceasul si a stat: “Ia sa caut eu in buzunar cheia! Desteptatorul trebuie intors!”. A rasucit apoi cu atentie, avand grija sa nu rupa arcul: Trac, trac, trac … Si, deodata, ceasul s-a trezit din amorteala: “Tic-tac, tic-tac, zbrrr … Ce faceti? Nu v-ati apucat inca de treaba?”. Iar cei din jurul lui au zambit fericiti.

Nina Ivanova