Violoncelul cu flori

Violoncelul cu flori, de Cleopatra Lorintiu

Iar in mijlocul luminisului, rezemat de-o tufa de liliac, astepta un violoncel, cine s-ar fi asteptat la asa ceva? O mireasma patrunzatoare de iasomie se raspandise in vazduh, tesatura multicolora, impestritata cu piciorul cocosului, margarete, catifelute, bulbuci galbeni, clopotei liliachii, scanteietoare si traista ciobanului, te imbia sa te tavalesti prin iarba parfumata si vesela, peste care plateau fluturii galbeni si rosii.  Lacul este destul de aproape, tipenie de om dinprejur, niciun zgomot, nicio miscare. Doar sunetele naturii frematatoare.

Atunci se intampla o adevarata minunatie. De spaima fericita, de emotie si de poveste, fetita se piti indaratul trunchiului stejarului batran. De acolo putea vedea foarte bine tot ce se petrecea in luminis.

Rand pe rand, fiecare floare se dezlipea usor de la locul ei, plutea pana la tufa de liliac, facea o plecaciune si atunci de auzea fosnetul coroanelor de arbori, un val de aplauze frematatoare de frunze adiate de vantul cel cald al inceputului de vara.

Apoi, fiecare floare canta la violoncel. Crampeie vesele, zburdalnice, ghiduse, melancolice, triste, invaluitoare, ori care-ti strecurau in suflet un val de nadejde fermecata, de incredere si fericire. Si toate se inaltau peste pajistea din minune si zburau sus, sus, in inaltul cerului, ca niste zmeie muzicale, de parca le-ar fi imprastiat violoncelul acela fermecat sa plece si sa-mpanzeasca lumea intreaga. Ah, violoncelul cel fermecat, Violoncelul cu flori!