Tulburarile de comportament si dificultatile scolare

Tulburarile de comportament constituie una dintre cele mai complexe forme de dificultate scolara, amplu abordata in literatura de specialitate, din multiple puncte de vedere, ceea ce a dat nastere la o mare diversitate de opinii, care au franat conturarea unei conceptii stiintifice unitare. Delimitarile notionale, etiologia si manifestarile inca sunt suficient precizate. Literatura de specialitate semnaleaza faptul ca denumirea de tulburari comportamentale a fost acceptata in Franta, inca din 1850. In nomenclatorul oficial al copiilor inadaptati publicat in 1946 se propune insa denumirea de “caracteriali”. A mai fost utilizata si notiunea de “copii care prezinta tulburari de comportament si conduita”.

P. Janet considera conduita ca fiind superioara comportamentului, datorita faptului ca reprezinta o activitate constienta mai complicata, insotita de o anumita participare afectiva. D. Lagache respinge orice distinctie intre comportament si conduita. Pe aceeasi linie se scrie si H. Wallon, Guillaume, J. Piaget etc. care utilizeaza aceste concepte ca fiind sinonime.

Tulburarile de comportament pot aparea fie ca un simptom al unor boli psihice (schizofrenie, oligofrenie, strai dementiale) sau neuropsihologice (epilepsie, tumori cerebrale, encefalopatii, traumatisme cranio-cerebrale) fie ca un sindrom (unic sau principal) in anomaliile de personalitate (caracteropatiile copilului, psihopatiile adolescentului). In alte situatii ele pot constitui modalitatea de expresie a unor stari reactive, a unor reactii comportamentale accidentale sau a unor deprinderi negative de comportament.

Exista posibilitatea particularizarii tulburarilor de comportament dupa etapele de varsta ale copilului, dupa semnificatia sociala si dupa simptomul prevalent.

Intre aspectul clinic si cel etiologic al tulburarilor de comportament nu se poate stabili un raport constant, caci una si acceasi deviere de conduita poate avea cauze diferite, dar si aceeasi cauza poate determina aspecte comportamentale diferite. De aici, dificultatea de a identifica si diferentia actiunea factorilor circumstantiali de aceea a factorilor fundamentali.

Am constatat ca tulburarile de comportament apar ca efecte ale unor influente sociale si prganizatorice strans implicate. Se pare ca in cadrul acestor influente factorul organic are un rol predispozant (favorizant) iar factorul psihopedagogic un rol determinant. Gandirea lor fantezista predomina asupra celei logic-realiste. Se observa la ei un criticism redus al gandirii. Nu-i intereseaza urmarirea actelor savarsite. El dovedesc elan redus fata de munca si pentru activitate sustinuta. Manifesta in schimb dorinta arzatoare fata de noutate si permanenta varietate. Interesele lor sunt instabile si legate indeosebi de nevoile biologice si instinctuale primare.

In planul afectivitatii la acesti copii se remarca imaturitate. Sunt egocentrici, nu-si pot subordona interesele personale celor ale colectivului din care fac parte. Emotiile lor, impregnate de caractere primare, sunt instabile si de scurta durata, cu reactii vii necontrolate. Ei nu prezinta inclinatii altruiste. Emotiile de frica si rusine, fiind slab exprimate la acesti copii, ii priveaza de posibilitatea de a-si adapta comportamentul cerintelor scolare, sugestibilitatea lor este marita. Din greselile savarsite nu trag invataminte pentru comportamentul viitor, iar pedepsele sunt lipsite de eficienta pentru ei.

Comportamentul copilului depinde nu numai de maturitatea psihica, afectiv-volitionala ci si de temperament. Elevii cu tulburari comportamentale se recruteaza mai ales dintre cei cu sistem nevos excitabil, dezechilibrat, cu o slaba dezvoltare a procesului de inhibitie interna si un slab control al scoartei cerebrale asupra regiunilor subcorticale. Din investigatiile pe care le-am intreprins pe care le-am intreprins a rezultat ca manifestarile comportamentale variaza in raport cu varsta, fiind reduse la maximum in perioada prescolara (2,6%), in clasele I-III frecventa acestor copii, desi mai ridicata, oscileaza nesistematic intre 8 si 10%, pentru ca in clasa a IV-a sa atinga pana la 13,6% din cazuri, fiind mult mai frecvente la baieti (68%) decat la fete (32%), si in mediul urban (59%) fata de rural (41%).

Printre formele de manifestari comportamentale I. Strachinaru releva ca fiind cele mai frecvente urmatoarele: minciuna, fuga de la scoala, vagabondajul, furtul, tulburenta.

Aceste manifestari nu se prezinta ca simptome izolate, ci se organizeaza in diverse atitudini sub forma unor:

-          conduite de dominare, agresive, caracterizate prin accese de manie, impulsivitate, crize de violenta, iratibilitate;

-          conduite perverse ca cele mai grave comportamente, adesea caracteristice psihopatiilor. Copiii care prezinta aceste conduite nu sunt constienti de utilitatea respectarii normelor morale, sunt neintimidabili, recidivisti, iredutabil.

Din registrul larg al manifestarilor reprobabile caracteristice copiilor cu tulburari comportamentale mai amintim: nesupunerea, obraznicia fata de profesori, neglijenta in indeplinirea sarcinilor, delasarea, indolenta si manifestarile de rebeliune, violenta fata de colegi in limbaj si comportare, agresivitate fata de alte persoane, distrugerea bunurilor comune.

Ei accepta greu o frustrare, un repros, o simpla remarca. Prezinta atitudini refrectare, opozabile, agresivitate, nervozitate in incercarile educative. Pentru ca asemenea acte de comportament sa nu conduca spre o viitoare delicventa se impune impulsionarea preocuparii tuturor cadrelor didactice, pentru a forma la elevi notiuni, judecati, sentimente si obisnuinte morale autentice, care sa se concretizeze intr-o conduita exemplara.

Anton Vasilescu