Univers de copil

Tipuri de vaccinuri

Vaccinarea este cea mai importanta metoda de combatere a bolilor infectioase. Vaccinarea este o metoda de imunizare activa, profilactica, impotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.

De regula, vaccinurile se administreaza inainte de a se produce infectia cu tulpina salbatica a agentului patogen. Exista o singura exceptie, vaccinul antirabic, care se administreaza dupa ce s-a produs o presupusa infectie. Aceasta vaccinare ulterioara infestarii este posibila deoarece infectia rabica are o perioada lunga de incubatie si permite ca preparatul vaccinal sa induca un raspuns imun eficient, care modifica evolutia infectiei.

Dupa continutul lor, vaccinurile pot fi monovalente, adica includ antigenele unei singure tulpini bacteriene sau virale (de exemplu, vaccinul stafilococic), bi-, tri- sau polivalente, care contin antigene provenind de la doua, trei sau mai multe specii de microorganisme sau tulpini virale (de exemplu, vaccinul diftero-tetano-pertusis).

Dupa provenienta agentilor patogeni utilizati la prepararea unui vaccin, se disting autovaccinuri si stocvaccinuri. Autovaccinul este vaccinul preparat cu o tulpina a unui microorganism sau a unui virus, izolata de la un bolnav si destinat a fi folosit numai pentru vaccinarea pacientului de la care s-a facut izolarea. Stocvaccinurile se obtin din amestecul mai multor tulpini de agenti infectiosi si sunt destinate imunizarii intregii populatii susceptibile.

Vaccinurile virale

Vaccinurile virale pot contine corpusculi infectanti - vaccinuri vii - sau virusuri inactivate, eventual fractiuni virale - vaccinuri inactivate cu virus intreg sau vaccinuri subunitare. Problema esentiala in cazul vaccinurilor vii este securitatea preparatului atat in ceea ce priste inocuitatea sau reactogenitatea virusului din vaccin, cat si absenta altor agenti infectiosi criptici. In ceea ce priste vaccinurile inactivate tehnologia aleasa trebuie sa asigure pastrarea nealterata a imunogenitatii, in timp ce, infectivitatea este compromisa.

Antigenii vii (vii atenuati) sau omorati, nu determina acelasi tip de raspuns imun la toti indivizii. Cantitatea de antigen capabila sa induca protectie, difera de la un organism la altul. De aceea, atunci cand se urmareste realizarea unui nou vaccin se va avea in vedere selectarea antigenilor corecti si obtinerea unui raspuns imun capabil sa asigure protectie indelungata (prin activarea macrofagelor, a celulelor T citotoxice sau prin stimularea secretiei de IgA si IgG).

Vaccin viral viu-atenuat

Vaccinurile virale vii (de exemplu, vaccinul oral poliomelitic, vaccinul pentru rujeola, oreion, rubeola si vaccinul pentru rotavirus) contin tulpini atenuate sau cu virulenta slabita care sunt aproape complet sau complet lipsite de capacitatea lor de a cauza boli, dar sunt capabile sa induca raspunsuri imune protectoare. Aceste vaccinuri pot conduce (dupa inoculare), la aparitia unor manifestari subclinice, insa fara a declansa boala respectiva. Microorganismele atenuate prezinta avantajul ca se pot replica dupa administrare (in vivo), marind astfel incarcatura antigenica, care va patrunde in toate zonele organismului; aceste fenomele induc raspunsul imun protector. De asemenea, prin replicare in vivo, bacteriile vii atenuate vor produce antigeni specifici, care altfel nu ar fi exprimati in culturile de laborator.

Vaccin viral omorat, inactivat

Capacitatea virusului de a se replica este distrusa, dar invelisul exterior al virionului viral ramane intact. Astfel, virusul devine incapabil sa produca o infectie sau boala. Pot induce imunitate doar fata de incarcatura antigenica prezenta in momentul administrarii; de aceea, in multe situatii, pentru obtinerea unui raspuns eficient este nevoie de inoculari multiple. Unele vaccinuri cu microbi omorati pot fi extrem de eficiente printr-o singura administrare: vaccinul impotriva hepatitei A (eficienta de  aproape 100% la o singura administrare).

Vaccin viral sub-unitar

Multe virusuri sunt neutralizate de anticorpi care reactioneaza doar fata de unul sau doua antigene de pe suprafata lor. Vaccinurile care contin astfel de antigene, dar nu si vreun alt fel de componente ale virusului, sunt cunoscute ca vaccinuri sub-unitare. Vaccinurile sub-unitare anti-gripale si vaccinurile anti-hepatita B sunt exemple adecvate.

Vaccinurile bacteriene

Vaccin din celule bacteriene intregi

Un vacin din celule bacteriene intregi este vaccinul alcatuit din suspensii de celule bacteriene intacte care au fost atenuate sau inactivate. Vaccinul BCG (Bacilul  Calmette-Guérin) impotriva tuberculozei este singurul vaccin bacterian viu-atenuat utilizat pe scara larga.

Vaccinul toxoid

Cand cauza bolii este o toxina produsa de bacterie (exotoxina), este posibila crearea unei  formule de vaccin doar pe baza toxinei inactivate (denumita toxoid) si nu pe baza celulei bacteriene intregi. Vaccinurile anti-difterie si anti-tetanos sunt exemple adecvate.

Vaccinul bacterian sub-unitar

Vaccinurile bacteriene sub-unitare sunt alcatuite doar pe baza unor parti ale bacteriei care determina o reactie imuna de protectie. Un exemplu adecvat pentru acest tip de vaccin sunt componentele pertusis acelulare ale vaccinurior DTPa (difterie, tetanos, pertusis acelular) care includ fragmente proteice ale bacteriei  Bordetella Pertussis.

Vaccinul polizaharidic

Unele bacterii au un invelis exterior polizaharidic care le ajuta sa treaca nedectate de sistemul imunitar. Vaccinurile polizaharidice sunt alcatuite din forme extrase si purificate ale invelisului exterior bacterian polizaharidic. Aceasta metoda este folosita in vaccinurile anti-Haemophilus infuenzae tip b (Hib) si anti-Streptococcus Pneumoniae.

Surse si adrese web utile:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vaccin

http://www.vaccinuri.ro/