Starea afectiva, reactia de inviorare si surasul la copilul mic

Reactia de inviorare se manifesta printr-o “iluminare” a fetei copilului, o privire atenta si limpezita spre fata parintelui, miscari dezordonate ale membrelor, a corpului copilului etc. Iradierea starii afective pozitive pe intregul cortez, activeaza toate functiile organismului, mareste forta starii de veghe si campul constiintei. De aceea, aceasta stare trebuie sa preceada toate actiunile adultului cu copilul: desfasatul, infasatul, hranirea etc. De observat inca de la inceput ca orice activitate a copilului care debuteaza cu starea de inviorare se desfasoara in ritm normal, cu apetenta, cu voiosie.

De asemenea, nu este bine sa facem greseala obisnuita de a crede ca starea de inviorare constituie o simpla forma de confort fiziologic – de bine – de exemplu, starea de beatitudine post prandiala. Dupa ingerare se instaleaza o stare de multumire, de bine organic, insotite de destindere si de nevoia de somn. Sunt doua manifestari distincte in care mobilul declansarii starii respective este diferit. In fiecare insa exista doze diferite de traire afectiva.

Acest flux afectiv care se construieste intre parinti si copil antreneaza si alte manifestari – adica, prin efectele sale, declanseaza si alte mecanisme.

Un prim efect al starii de inviorare afectiva este aparitia surasului. Este adevarat ca de multe or intalnim o schita de zambet, dar aparitia acestui semnal are o importanta majora.

Surasul face parte din codul afectiv-social de comunicare si aparitia acestuia in contextul sau in afara reactiei de inviorare, capata semnificatia unui mesaj cu valabilitate socio-afectiva. Trairile afectiv-emotionale antreneaza canalul principal de comuncare interumana si anume limbajul.

In timpul reactiei de inviorare – la anumite niveluri de intensitate ale acesteia, apar cateva vocalizari de tipul sunetelor articulare, legate printr-o intonatie melodioasa. Efectele starii emotionale creeaza nevoia de comunicare verbala si imprima sunetelor emise de catre organul fono-articular neinstruit, o nuanta de voce umana cantata.

Datorita faptului ca cea mai mare parte dintre aceste emisiuni sonore sunt legate de intensa traire afectiva, copilul cauta sa-si repete placerea simtita, producand spontan acest joc sonor.

Trebuie sesizate aici primele forme de organizare a mecanismului motivational pentru activitatea de comunicare verbala.

Din punct de vedere afectiv, mimica parintelui, gestica acestuia, prezenta lui fizica (probabil emisiunile odorifice etc.) sunt integrate impreuna cu vocea acestuia intr-un tot.

Vorbirea parintelui de la distanta declanseaza reactii de orientare si asteptare. El poate in luna a doua sa execute o miscare a capului spre locul (aproximativ) de unde i se vorbeste.

Obisnuirea afectogena cu lumea obiectelor, schitata in prima luna, incepe sa se contureze. Copilul urmareste anumite obiecte (de regula jucarii) colorate – de preferinta in rosu, care sunt miscate de catre adult. De observat ca nu toate obiectele care ii intra in raza sa vizuala prezinta interes. Ar fi mult prea prematur sa vorbim de un interes de cunoastere. Deocamdata tentaculele cu care copilul cauta sa-si apropie “lumea” sunt cele afective. Culoarea rosie este stimulatoare atat pentru procesul de perceptie vizuala, cat si pentru starea afectiva.

De altfel, tot de pe acum debuteaza si “activitatea organizata” a copilului, care poate palpa si strange o jucarie sau un obiect mic. De notat ca actiunea cu obiectele constituie o alta sursa – foarte importanta – trairea afectiva.