Univers de copil

Sonet I

Afară-i toamnă

de Mihai Eminescu

Afară-i toamnă, frunza-mprăştiată,
Iar vântul svârlă-n geamuri grele picuri,
Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată,
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri,

De odat’ aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri …
Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii.