Si animalele fac temperatura

Animalele salbatice bolnave sunt foarte greu de depistat. Ele se tin pe picioare pana la ultima suflare, cum se spune. Numai atunci cand si picioarele le cedeaza ne dam seama ca li se apropie sfarsitul. Dar temperatura nu este, oare, si la ele, la fel ca la om, un indiciu de boala?

Natura a dat pasarilor cea mai mare temperatura corporala, caci unele au 42-44 de grade. Dar si unele animate ca: lupul, ghepardul, iepurele si altele, au o temperatura corporala normala mai mare decat aceea a omului, anume 39 grade. Aceasta temperatura creste ea oare mai mult in caz de boala? La unele pasari bolnave, se constata o crestere a temperaturii numai pana la 42-44 de grade; la o temperatura mai mare, in unele organe si tesuturi incep modificari ireversibile care se soldeaza totdeauna cu moartea.

Cum se explica, insa ca, in general, nu exista fapturi cu sange cald care sa aiba o temperatura corporala sub 25 de grade sau peste 45 de grade? Si cum izbutesc, sa zicem, ursi albi si bruni sa-si mentina o temperatura constanta, in ciuda diferentelor mari de temperatura ale mediului in care traiesc in diverse regiuni ale globului? Dar cate alte intrebari nu ridica sistemul de reglare a temperaturii organismelor vii! I. K. Ivanov de la Institutul de fiziologie “I. P. Pavlov” remarca, recent, ca principiul de functionare al “termostatului fiziologic” este inca in ansamblu o enigma. Desi s-au facut destule cercetari pentru a-l elucida. Un cercetator din Moscova a formulat chiar o ipoteza asupra fenomenului. A ajuns insa la ea pe cai ocolite.

El se ocupa de mult timp cu gasirea unui material din care sa confectioneza elementele sensibile ale unor noi tipuri de termometru. Si a studiat in acest scop un mare numar de lucrari de specialitate. Intr-una din ele, a descoperit, intr-un tabel al coeficientilor de dilatare luniara a materialelor, o anomalie flagranta: coeficientul cromului era, in comparatie cu al celorlalte metale, de o suta de ori mai mare. Aceasta anomalie, vadita insa numai in preajma temperaturii de circa 36,5 grade Celsius, faca ca la aceasta gradatie si ceva mai mult sau mai putin, toate proprietatile cromului sa se modifice. Si cercetatorul s-a gandit ca cromul ar putea fi un bun conducator pentru masurarea temperaturii.

Daca am incerca sa reproducem pe grafic modificarea proprietatilor cromului in functie de temperatura, ar trebui, deci, sa incepem numararea de la 36,5 grade. Pe ambele laturi ale cotei, majoritatea curbelor s-ar avanta brusc in sus. Iar daca am compara apoi graficul care indica cresterea temperaturii la animalele cu sange cald cu graficul anomaliilor cromului, am observa ca “ramificatiile” celor doua grafice coincid. Cea dreapta urca brusc intre 36,5 si 44 de grade, cea stanga – intre 27 si 36,5 grade. Daca concidenta dintre grafice va fi o pura intamplare, si-a spus cercetatorul, ipoteza va ramane in stadiul de ipoteza. Dar daca experienta ulterioara va confirma ipoteza?!...

Orice sistem de reglare, inclusiv cel viu, nu poate fi conceput fara conducatori orimari care instiinteaza cu exactitate ce se petrece sau ce se schimba in jurul sistemului respectiv. Conducatorii sunt, se stie, elemente foarte sensibile. Din ce “materiale” sa fi fost insa ele construite in cursul evolutiei? Raspunsul vine parca de la sine: a fost nevoie de materiale care, la schimbarea temperaturii in preajma unui anumit punct, sa-si modifice si ele brusc si, in acelasi timp anormal, proprietatile. In plus, materialul pentru conducatori trebuie sa fie foarte raspandit in natura, sa aiba stabilitate chimica sa fie inofensiv si accesibil celulelor vii.

In raport cu aceste cerinte, teoria avansata de cercetatorul amintit pare verosimila. Intra-adevar, cromul exista in scoarta terestra pretutindeni si in mari cantitati. El exista si in organismul uman. Proprietatile sale chimice nu-l fac “contraindicat” pentru celulele vii. Dar si mai interesant este faptul ca anomalia de care aminteam se vadeste la temperaturi apropiate de 37 grade.

Si acum sa aruncam o privire imaginara asupra “ramificatiei” din dreapta graficelor. Traiectoria brusca a curbei indica o mare sensibilitate a conductorului intre 36 si 44 de grade. Cele mai mici modificari ale temperaturii duc la sporirea valorii semnalului, concretizata in modificarea termo sau electroconductibilitatii, a fortei electromotoare sau dilatarii termice. Dar numai conductorul “de crom” reactioneaza asa? Ar fi greu de spus ce fel de semnale utilieaza animalele; un lucru insa este cert, anume ca ele, asigura reglarea temperaturilor. In gama de temperaturi a “ramificatiei” din dreapta, aceea care indica anomaliile cromului, au aparut prin urmare – si exista si acum – sisteme de reglare a temperaturii pentru majoritatea animalelor cu sange cald.

Un alt grup de animale, care traiesc in Australia, America de Sud si Noua-Zeelanda s-a orientat insa catre “ramificatia” din stanga a anomaliilor cromului, pe intervalul de temperaturi cuprinse intre 25 si 36,5 grade. Se constata astfel temperaturi coborate la furnicarul, ornitorincul, ursuletul coala si cangurul din Australia.

Ce se intampla, insa, cu animalele in cursul hibernarii? Ursii, bursucii si alte animale cu sange cald isi “deplaseaza” in cursul hibernarii sistemul de reglare a temperaturii din “ramificatia” dreapta spre cea stanga, transferand in acelasi timp si in acelasi sens nivelul – nemodificat dupa cat se pare – al semnalelor.