Regele Cresus si invatatul Solone

Cresus, un vestit si bogat rege din vechime, a intrebat intr-o zi pe invatatul grec Solone daca in calatoriile sale nu a intalnit un om fericit cu desavarsire.

“Am cunoscut unul!”, a raspuns filosoful, “era un orasean din Atena, cu numele Tells, om de bine, care si-a petecut toata viata intr-o dulce multumire, vazandu-si tara in totdeauna propasind. Acel fericit muritor a lasat fii indeobste stimati, a vazut pe fiii fiilor sai si a murit cu fala, luptandu-se pentru tara.”

Cresus s-a aratat surprins de ceea ce a auzit, dandu-i-se ca model de fericire un om de rand. Nu s-a abtinut si l-a intrebat pe Solone daca nu a dat peste oameni mai fericiti decat Tello. “Da!”, i-a raspuns Solone, “erau doi frati – Cleobis si Biton din Argos – renumiti prin amicitia lor frateasca si prin iubirea lor filiala. Intr-o zi de mare sarbatoare, vazand ca nu soseau boii, care trebuiau sa conduca la templul Zeitei unona caruta mamei lor, fiii s-au injugat singuri si au tras caruta cateva mile. Acea printesa, cuprinsa de bucurie si recunostinta, a rugat pe zei sa acorde copiilor sai ceea ce oamenii si-ar putea dori mai bine. Rugaciunea i-a fost ascultata. Dupa jertfa, cei doi copii, au cazut intr-un dulce somn si cu multa liniste isi termina viata. Lor li s-au ridicat statui in templul de la Delfi!”

“Deci, nu ma socotesti in numarul fericitilor?”, a intrebat regele.

“Sire”, a raspuns filosoful, “noi, in tara noastra, profesam o filosofie simpla, fara pompa si putin comuna curtilor regilor. Cunoastem nestatornicia sortii si pretuim putin o fericire mai mult aparenta decat reala si cu atat mai mult prea trecatoare. Viata unui om este aproape de treizeci de mii de zile. Nici una din ele nu seamana cu o alta si cum nu acordam coroana decat dupa lupta, tot asa nu judecam fericirea unui om decat la sfarsitul vietii sale.”