Univers de copil

A+ R A-


Prevenirea tulburarilor de comportament la adolescenti

Perioada 12-14 ani este marcata de puternicele modificari psihofiziologice pe care le antreneaza cu sine procesul pubertatii. Concomitant cu sensibilizarea si centrarea atentiei pe efectele produse de maturizare (respectiv de intarziere a maturitatii sexuale), apar o serie de fenomene neuropsihice caracteristice, precum: accentuarea labilitatii emotionale, accentuarea simtului pudic si a tendintei de retragere in sine, de izolare, slabirea capacitatii de concentrare indelungata, cresterea fatigabilitatii, accentuarea irascibilitatii si nervozitatii.

Toate acestea pot constitui premise pentru aparitia unor tulburari comportamentale de tip autist (reducerea interesului si preocuparilor pentru ceea ce se petrece in jur, exacerbarea autoanalizei, insatisfactia si nemultumirea de sine, sentimente de inferioritate) sau expansiv-agresiv (indisciplina, nesupunere la norme, conventii si principii, tendinta de evadare din sistemul sarcinilor si obligatiilor scolare si sociale etc.).

Asemenea tulburari nu sunt generate direct si implacabil de dinamica evolutiei personalitatii la varsta pubertatii, ci se produc ca rezultat al unor situatii de viata si al unor relatii inadecvate in cadrul familiei, in scoala (in colectivul de elevi).

In perioada adolescentei are loc conturarea “constantelor” fundamentale ale profilului intelectual si moral-civic al personalitatii, alegerea liniei generale de aspiratie si a modelului ideal de atins.

Se considera ca, in aceasta perioada, are loc “a doua nastere a personalitatii”, cand adolescentul devine un subiect “plenar”, capabil sa gandeasca si sa interpreteze lumea pe cont propriu, in mod independent, sa-i analizeze critic pe cei din jur (indeosebi pe adulti, de sub tutela carora tinde sa se elibereze), sa formuleze judecati de valoare, sa se raporteze critic la sine insusi, sa se autoevalueze si sa se automodeleze.

In dialogul pe care-l angajeaza in mod deosebit si sistemetic cu realitatea social-culturala din jurul sau si cu sine insusi, inevitabil apar diferite contradictii si situatii tensional-conflictuale. Acestea, neluate in seama sau tratate inadecvat de catre parinti si educatori, de societatea adultilor in general, pot duce la tulburari comportamentale de intensitate mai mare sau mai mica. Pe langa fixarea unor trasaturi negative de caracter (necinstea, lenea, indisciplina, minciuna etc.), aceste tulburari se pot constitui in “patterne” (“moduri”) comportamentale dominante, care, ulterior, sunt greu sau imposibil de dezradacinat si corectat. Manifestarea in act a unor asemenea comportamente deviante, in care exacerbeaza tendintele de perversiune sexuala, de egoism hedonic (hedonism: conceptie etica potrivit careia scopul vietii este placerea), de impulsivitate si agresivitate, de cleptomanie si vagabondaj etc., alcatuiesc principala platforma si mecanismul psihofiziologic al delicventei.

Daca, asa cum am vazut, niciuna dintre tulburarile de comportament de genul celor analizate mai sus nu este innascuta si predestinata, ci apare numai pe fondul unui tratament psigopedagogic inadecvat sau eronat al copilului, preadolescentul si adolescentul in perioadele critice ale evolutiei personalitatii sale, inseamna ca ele pot fi realmente prevenite.

Prima si cea mai importanta cerinta in acest sens este ca parintii si educatorii sa-si revizuiasca si sa-si adapteze modul de raportare si relationare (atitudinal si comportamental) la dinamica dezvoltarii personalitatii copilului. Aceasta presupune intelegerea clara a faptului ca, pe masura ce creste si se dezvolta din punct de vedere fizic si psihic, copilul isi schimba pozitia si statutul in sistemul relatiilor cu adultii – parinti, educatori etc. Or, se constata, cel mai adesea, ca acestia din urma raman, in plan relational, in urma tempoului dezvoltarii psihofiziologice a copilului. De exemplu, desi copilul a ajuns la varsta de 3 ani, situandu-se obiectiv pe o treapta superioara de dezvoltare, parintii continua sa-l trateze ca la varsta de 1 an sau, desi copilul a ajuns adolescent, relational, parintii il trateaza ca la varsta de 7 ani, fara a introduce in structura si continutul modului de relationare cu el elemente noi, specifice, reclamate de nivelul real al dezvoltarii pe care copilul le-a atins. La cerintele de mai sus se adauga apoi altele, tot de ordin educational, si anume:

·        Aprecierea obiectiv-realista a activitatii si capacitatii copilului (adolescentului) si evitarea inocularii lui cu aspiratii si dorinte inadecvate, iluzorii.

·        Sprijinirea copilului (adolescentului) in a cunoaste mai bine, in a-si evalua corect posibilitatile, evitandu-se formarea complexelor de inferioritate si de superioritate.

·        Atribuirea treptata si gradata de responsabilitati si antrenarea in forme de activitate utila.

·        Formarea capacitatii de discernamant, a pretuirii valorilor autentice si a atitudinii de respingere a tentatiilor ieftine, a preocuparilor exclusiv hedonice, a comportamentelor anormale, distructive, antisociale.

·        Asigurarea unei orientari scolare si profesionale corecte, evitandu-se impunerea fortata de catre parinti a unei profesii care este in totala contradictie atat cu dorinta copilului, cat si cu aptitudinile si capacitatile lui.

Respectand si coreland in mod optim cerintele formulate mai sus, putem obtine nu numai prevenirea oricaror tulburari de comportament datorate carentelor sau erorilor de comportament, dar si dezvoltarea la un nivel superior a personalitatii copiilor nostri.

Autor: dr. Mihai Golu


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Mere planse de colorat

Mere planse de colorat

Mere - planşe de colorat   Zemoase şi foarte gustoase, merele sunt nişte fructe delicioase. Au o multitudine de culori şi sunt foarte sănătoase. Alege fişa de colorat preferată şi haide să...

Dragobete 24 februarie 2015

Dragobete 24 februarie 2015

Dragobete - 24 februarie 2015 Pe 24 februarie celebram Dragobetele, o sarbatoare pur romaneasca, o zi a tineretii, a veseliei si a iubirii. Asadar, sa sustinem si sa respectam aceasta frumoasa...

Cantece de halloween in limba …

Cantece de halloween in limba engleza si limba romana

Cantece de Halloween in limba engleza si limba romana   Infricosatoarea noapte de Halloween nu poate sa treaca fara cantece, poezii si povesti macabre. Este noaptea in care spiritele intunericului bantuie lumea....

O poveste pescareasca

O poveste pescareasca

O poveste pescareasca Va oferim spre lectura povestirea “O poveste pescaresca” scrisa de Ion Istrati. Intr-o dimineata, undeva tocmai in balta Brailei, sedea pe malul apei un pescar cu undita. Avea o...

Cum oferim felicitari sau cado…

Cum oferim felicitari sau cadouri

Cum oferim felicitari sau cadouri Ocaziile deosebite (zile de nastere, onomastici, sarbatori, nunti, anul nou etc.) constituie prilejul pentru a-ti manifesta, printr-o felicitare, sentimentele de respect sau afectiunea pe care le...