Univers de copil

A+ R A-


Povestea teiului
de Mihai Eminescu

Blanca, ştii că din iubire
Făr' de lege te-ai născut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos să-l iei de mire!

 

Îmbrăcându-te-n veşmântu-i,
Lepădând viaţa lumii,
Vei spăşi greşala mumii
Şi de-o crimă tu mă mântui.

 

Traiul lumii, dragă tată,
Cine vor, aceia lese-l,
Dară sufletul mi-e vesel,
Tinereţea luminată.

 

Danţul, muzica, pădurea,
Pe acestea le-ndrăgii,
Nu chiliile pustii
Unde plângi, gândind aiurea!

 

Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,
Cum am spus, aşa rămâne;
Pentru drumul cel de mâine
De cu azi te pregăteşte!

 

Mâna Ea la ochi şi-o ţine,
Toate minţile-şi adună,
Să ia lumea-n cap, nebună,
Parc-atâta-i mai rămâne.

 

Calu-i alb, un bun tovarăş,
Înşeuat aşteapt-afară,
Ea picioru-l pune-n scară
Şi la codru pleacă iarăşi.

 

Sara vine din arinişti,
Cu miroase o îmbată,
Cerul stelele-şi arată,
Solii dulci ai lungii linişti.

 

Dar prin codri ea pătrunde
Lângă teiul vechi şi sfânt,
Ce cu flori pân-în pământ
Un izvor vrăjit ascunde.

 

Îngânat de glas de ape
Cânt-un corn cu-nduioşare
Tot mai tare şi mai tare,
Mai aproape, mai aproape;

 

Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea, sunând din valuri
Sus în codri de pe dealuri
Luna blândă ţine strajă.

 

Ca din farmec Ea tresare,
Şi privind uimită-n lături,
Vede-un tânăr chiar alături,
Pe-un cal negru e călare ...

 

Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevăru-i?
Flori de tei el are-n păru-i
Şi la şold un corn de-argint.

 

Ea privi atunci în jos,
Trece mâna pe la tâmple,
Iară inima-i se umple
De un farmec dureros.

 

El se da tot mai aproape
Şi cerşea copilăreşte;
Al ei suflet se răpeşte
De închide-a ei pleoape.

 

Cu o mână îl respinge,
Dar se simte prinsă-n braţe,
De-o durere, de-o dulceaţă
Pieptul, inima-i se strânge.

 

Ar striga ... şi nu se-ndură,
Capu-i cade pe-a lui umăr,
Sărutări fără de număr
El îi soarbe de pe gură.

 

O desmiardă ş-o întreabă,
Iar ea faţa şi-o ascunde,
Şi aşa de-ncet răspunde
Cu o voce dulce, slabă.

 

Tot alături călăresc,
Nu au grija nimănuia,
Şi de dragi unul altuia
Ei din ochi se prăpădesc.

 

Se tot duc, se duc mereu,
Trec în umbră, pier în vale,
Iară cornul plin de jale
Sună dulce, sună greu.

 

-i sunet se împarte
Peste văi împrăştiet,
Mai încet, tot mai încet,
Mai departe ... mai departe ...

 

Sus în brazii de pe dealuri
Luna-n urmă ţine strajă,
Iar izvorul, prins de vrajă,
Răsărea sunând din valuri.

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Papadie vie

Papadie vie

Papadie vie   Iata versurile poeziei “Papadie vie”, scrisa de Daniela Crasnaru.   Un pui mic de tot E un ghem de raze, O minge de puf Urcata pe doua picioare. Un pui mic de tot Nici nu poate...

Emotivii in viata sociala

Emotivii in viata sociala

Emotivii in viata sociala Viata sociala constituie o lupta grea. Numai cei inzestrati de natura cu un temperament viguros reusesc sa se ridica si sa se mentina. Inteligenta singura nu este...

Primavara magica imagini anima…

Primavara magica imagini animate

Primavara magica - imagini animate   Primavara magica ne bate la fereastra si aduce cu ea mirosul florilor si cerul senin. Ghiocei, narcise, zambile, branduse si alte minuni rasar pentru a vesti...

Unirea principatelor in istori…

Unirea principatelor in istorie romanilor

Unirea principatelor in istorie romanilor Cultul patriotismului are zilele sale de sarbatoare pe care trebuie sa le praznuiasca toti oamenii tarii, fiindca ele intretin acea legatura tainica intre sufletul celor...

Joc nesfarsit

Joc nesfarsit

Joc nesfarsit   Vezi poezia “Joc nesfarsit” de Sandu Stefanescu.   Copilul meu – eternul rost – Eu, langa tine-ti sunt ecou,