Poezii pentru copii de Tudor Arghezi

Poezii pentru copii scrise de marele poet Tudor Arghezi.

Fetica

Ce duh ai şi ce putere.
Să-mpleteşti ceara cu miere,
De la floarea din gradină,
Ostenită de albină?
Tu aduni de pe meleaguri,
Pentru stupi şi pentru faguri,
Pulberi, roua, stropi şi leacuri,
Poate că de mii de veacuri.
Ca din lână, ca din ace,
Ţesi reţeaua de ghioace,
De celule-n care pui
Mierea dulce şi un pui.
Scule, numere, cântare
Au pus la măsurătoare
Ca-ncăperea cea mai mare
În găoacea cea mai mică
E ghiocul tau, fetică
Eşti, pe lumea de subt cer,
Cel mai mare inginer.
Pe-ntuneric, făr' să ştii,
Ai făcut bijuterii
Şi minuni în toată clipa
Cu musteaţa şi aripa.
Şi, cum ştii, muncind, să taci,
Nu te lauzi cu ce faci.

Iscoada

De cum s-a ivit lumina.
A ieşit din stup albina,
Să mai vadă, izma creaţă
A-nflorit de dimineaţă?

Se-ngrijeşte, gospodină
De-nfloreşte si sulfină,
Căci plutise val de ceaţă,
Astă-noapte, pe verdeaţă.

A găsit toată gradina
Înflorită, si verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.

Tâlharul pedepsit

Într-o zi, prin asfinţit,
Şoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.

El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.

Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

Joc de creion

Brotăcelul, la fântână.,
L-ai avea la îndemână,
Ca să-l prinzi (pe brotăcel)
Să te joci niţel cu el.


Însă nici nu poţi să-l vezi,
Verde, dintre frunze verzi,
Căci cu ele seamănă
Ca o frunză geamănă.

A! Că-i mic şi e frumos
Şi n-ar prea umbla pe jos,
Că-şi mânjeşte - şi nu vrea -
Pielea lui de catifea.

Stă în pom, pitit, pe când
Ţie ţi-a venit un gând:
Printre mugurii crescuşi
Să-l mângâi şi să-l săruţi.

Dar ai vrea să ştii, acum,
Ce se fac, pe frig şi-n drum.
Când se scutură copacii,
Brotăcelul şi brotacii.

Căci, pe viscol, fără foc,
Nici căciulă, nici cojoc,
Pot să degere săracii,
Brotăcelul şi brotacii.

N-avea grijă. Nu le pasă.
Şi-au gătit la cald o casă,
În pământ, pe sub tulpini,
În adânc şi-n rădăcini,
Şi-acolo pe vreme rea,
Dorm întinşi pe-o canapea.