Univers de copil

A+ R A-


Poezii despre eroi

 

Eroii sunt acei oameni care şi-au dăruit viaţa unui lucru mai important decât ei înşişi: ţării şi dragostei de patrie. Şi pentru acesta e datoria noastră să le cinstim memoria şi să ne gândim la ei cu drag: EI sunt eroii noştri. Poezii şi versuri închinate eroilor.

 

 

 

Pui de lei

Ioan Neniţescu (1891)

 

Eroi au fost, eroi sunt încă
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.

 

E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.

 

Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâţia duşmani piept.

 

Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici următori,

 

Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.

 

 

Eroi au fost, eroi sunt încă!

Zorica Laţcu

 

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

 

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne’ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

 

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

 

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

 

 

Dragilor Eroi!

Adrian Iulian Pereteanu

 

Voi aţi fost eroi!
Voi sunteţi eroi!
Voi veţi fi eroii
României noi!

 

Pentru a noastră ţară
Aţi luptat din greu,
Pentru a noastra vatră
V-aţi dat sufletul mereu.

 

Dulcea noastră ţară,
Aţi salvat-o voi!
Glorie eternă
Dragilor eroi!

 

 

Faima României

 

Ţara noastră românească
Are munţi şi râuri multe,
Codrii ştiu să povestească
Vitejia strămoşească,
Vin copiii să-i asculte.

Frunza codrului doineşte
Despre toţi eroii ţării,
Ce luptară vitejeşte
Ca să vadă-n zări cum creşte
Soarele neatârnării.

- Codrule, îi spun copiii,
Pe viteji îi ştim noi bine,
Ei sunt faima României
A tăriei şi-a mândriei
Veşnici, codrule, ca tine.

 

 

Eroii

Aurel Anghel

 

Eroii n-au mai apucat să plângă
S-au închinat cu mâna stângă
În dreapta îşi ţineau dragostea de ţară
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.

Azi trupul lor ascuns pe sub pământ
Este-n istorie Cuvânt
De rugăciune şi iubire pentru ţară
Ei au ştiut doar să se-nchine şi să moară.

Cu gândul la copii şi la părinţi
Au murmurat Cuvântul către sfinţi
Simţind că nu e rană să te doară
Mai tare decât dragoste de ţară.

Eroii noştri dorm cuminţi
Au apucat doar să se-nchine şi să moară.

Eroii nu mai au nevoi
Eroii ne mai au pe noi.

Cât mai trăim să nu-i uităm
Un semn de dragoste doar să le dăm.
Eroii nu mai au nevoi
Eroii ne mai au pe noi...

 


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Desene cu pinguini de colorat

Desene cu pinguini de colorat

Desene cu pinguini de colorat Cum sa nu iti placa aceste pasari acvatice, cu mersul lor leganat, pieptul alb si spatele negru? Nu-i asa ca seamana cu niste pitici imbracati in...

Descoperire sau inventie

Descoperire sau inventie

Descoperire sau inventie? Simplitatea schemei inventie-descoperire se strica din moment ce constatam ca inventiile se bazeaza la randul lor pe legi ale naturii. Plutirea vaselor tine seama de legea lui Arhimede,...

Marcel Proust citate in limba …

Marcel Proust citate in limba engleza

Marcel Proust citate in limba engleza   Iata cateva citate in limba engleza scrise de celebrul scriitorul Marcel Proust.   A new book was not one of a number of similar objects, but was...

Iepurila vanator

Iepurila vanator

Iepurila vanator Va oferim spre lectura poezia “Iepurila vanator” scrisa de Vintila Ornaru. Cine-a spus ca Iepurila E fricos si ca se teme Si de umbra ce o lasa Cand alearga prin poiene?

Horoscopul dragostei pentru lu…

Horoscopul dragostei pentru luna august 2015

Horoscopul dragostei pentru luna august 2015 Afla horoscopul dragostei pentru luna august 2015. Afla ce va prezic astrele in plan sentimental. Citeste si articolul Horoscop august 2015...