Miracolul limbajului la copiii intre 2 si 3 luni - fluxul si refluxul afectiv: inceputul tainic al comunicarii

In prima si a treia luna de viata a bebelusilor, in ceea ce priveste comunicarea, miscarile dezordonate insotite de emisiuni sonore, cat si expresiile mimice sunt provocate de trairea unor stari emotionale, datorita capacitatii pe care copilul o are dintr-un inceput de a intra in relatii de schimb afectogen cu parintii. Parintii provoaca moficicarile pozitive (sau negative) ale starii afective a copilului in principal prin manevrele de ingrjire, prin mimica, gesturile si vocea sa (vorbirea cu mare incarcatura afectiva).

Cu cat sunt mai des si mai adecvat utilizate aceste modalitati, care pornesc de la adult, cu atat copilul gaseste mai repede caile specific comune de comunicare.

Contactul afectiv intens al parintelui cu copilul determina un factor de importanta primordial: motivatia, imboldul catre comunicare, catre relatia de schimb, care se centreaza incet, incet, pe cuvant. Cuvantul va aparea – mai devreme sau mai tarziu – in functie de gradul de solicitare transformat in mediul interior al comunicarii. Fireste ca, atat mimica parintelui, cat si gesticulatiile sale insotite de o exprimare verbala adecvata, ofera foarte de timpuriu un model cu mare forta de imitatie al comportamentului verbal.

Numai ca chiar din prima luna vocea ridicata, iritata sau tacerea plina de tensiune a parintelui (in special a mamei) produce fenomenul invers: inhibarea actiunii imitative si refuzul de comunicare.

Si pentru ca este bine sa lamurim de la inceput unele aspecte de comportament ale sugarului, intrate in “conceptia” educativa a unei mari cantitati de parinti, ne oprim putin la discutarea necesitatii plansului pentru dezvoltarea plamanilor.

Plansul – dupa cum am subliniat – este rezultatul unei stari dezagreabile sau a unei suferinte a copilului. Centrii nervosi care regleaza ritmul si profunzimea respiratiei sugarului sunt sanctiuni si ei asculta de influenta dezorganizata a starilor eurative. Plansul introduce prin spasmoticitatea lui, un mare grad de dezorganizare a centrilor de coordonare a respiratiei. Respiratia la randul sau; joaca un rol de importanta majora in organizarea limbajului. Deci, plansul copilului nu dezvolta plamanii copilului, ci dezorganizeaza intregul sistem de reglaj respirator cu efecte fiziologice negative. Din contra, cu cat copilul plange mai putin, cu atat respiratia se va coordona – in cadrul intregului sistem motor – mai bine si mai timpuriu.

Din cauza existentei unei mari diferentieri de dezvoltare a copilului in intervalul 0-3 ani nu este bine sa se utilizeze o scara de organizare si dezvoltare a limbajului raportata la saptamani sau luni, ci pe interval cu semnificatie pentru procesul urmarit. Orice imbolnavire trecatoare (o simpla raceala, diaree, o iritatie dermica etc.) poate stagna sau masca unele aspecte ale dezvoltarii.

Incepand din luna a doua (uneori chiar inainte de acest rastimp) cele trei forme de reactii ale copilului: cea afectiva, cea motorie si cea verbala incep sa se sincronizeze, schitand deocamdata un comportament care tinde sa fie dirijat de relatia verbala. Pentru ca sugarul incepe sa fie atent, adica sa poata depista sursa sonora constituita de vocea umana si pentru cateva momente sa se orienteze catre acestea. Avem de-a face deja cu includerea unui comportament de orientare dupa criteriul verbo-afectiv.

Si la expresia luminos-afectiva a parintelui, dar mai ales la vorbirea calda impregnate cu accente melodice, copilul incepe sa raspunda printr-o gama de sunete “cantate” care exprima bucuria, inviorarea, nevoia de a lega o relatie afectiva si de a comunica.