Mincinosul barbier

Era odata in oraselul Nam-Ky-Dat din Indochina un barbier sugubat si vesnic plin de snoave. Slabiciunea lui cea mai mare era sa nascoceasca cele mai nastrusnice povesti, pe care zicea ca le-a auzit sau le-a vazut el insusi petrecandu-se aievea.

De multe ori in timpul noptii se trezea si se framanta, cum ar face sa nascoceasca o poveste mai grozava pentru a doua zi?

Intr-o zi, intra in pravalia lui un strain, care parea a veni de departe. Pe barbier nu-l putu rabda inima sa nu-si arate priceperea cea mare in povestire, mai ales despre ceea ce vazuse el prin calatoriile sale. Intre noi fie vorba, nu iesise niciodata mai departe de zidul ce inconjura oraselul Nam-Ky-Dat, unde se nascuse si crescuse. Dar de multe ori se infierbanta asa de mult, povestind cee ce le-ar fi vazut, incat el insusi incepea sa creada si nu era deloc sigur, daca chiar nu fusese martor la cele povestite.

Incepu deci sa insire si acum cate o vorba despre minunile lumii pe unde calatorise. Strainul parea ca-l ascuta cu bagare de seama, in timp ce-i dadea un obraz si apoi celalalt, pentru a-l sapuni si rade. Barbierul povestea acum cu mare foc, cum aunsese odata intr-un port, depart, peste mari si tari. Acolo facuse el cunostinta cu niste marinari care-l invitara sa vada o barca ce era o minune a lumii. “Era mare, domnule, grozav de mare, nici nu poti sa-ti inchipui cat de mare! E adevarat ca nici n-am putut s-o vad toata. Pai cum s-o vezi, Doamne iarta-ma, daca mergand numai de la partea din fata pana la jumatatea ei, aungeai batran, cu barba alba, chiar daca atunci cand te urcasesi erai numai un copil. Iar partea dinapoi a corabiei nu apucase inca nimeni s-o vada, macar de departe, caci i se sfarseau zilele, pe drum, mergand pe vasul acesta nesfarsit.”

Si barbierul se opri o clipa cu briciul in mana, uitandu-se cu coada ochiului la clientul sau, fiind sigur ca de uimire nu va mai putea deschide gura. Dar iata ca acesta se intoarse spre el si facandu-i semn sa-l barbereasca inainte, ii zise: “E foarte minunat ce spui dumneata, si lucruri atat de marete nu cred sa le gasesti peste tot. totusi, am vazut si eu odata ceva nemaipovenit de mare. Ratacind odata prin padurile Aficii, dadui peste un copac atat de inalt, incat daca vreun pui de corb cadea din cuibul asezat in varful lui, murea de batranete mai inainte de a fi putut ajunge macar in dreptul primelor craci!”

“- Ei, Doamne, raspunse barbierul foarte nelinistit, dar asa ceva nu se poate!”

Dar celalalt nu-l lasa sa astept, ci raspunse pe data: “Probabil ca nu s-o putea. Dar atunci de unde a luat mesterul corabiei tale lemnul pentru a o construi?”

Se zice ca din ziua aceea barbierul s-a lasat cu totul de minciunile sale gogonate.