Livada visatoare

Poezia “Livada visatoare” scrisa de Florin Costinescu.

In livada cu visini toamna, tarziu,

Totul pare parasit si pustiu,

Printre crengi, cate-un cuib cu oua de vant

Povesteste ca iarna va veni curand.

Sub prima zapada cazand sclipitoare

Livada crede ca dat-a iar in floare,

Se bucura, iat-o, cu crengile toate,

Ca iarasi, fiind pline, stau aplecate.

Cata floare, deodata, alba, senina,

Livada se-afunda-n noian de lumina,

Si totusi ce floare-i aceasta, ca-i rece

Si nicio albina prin mireasma nu-i trece?

Cum a putut livada sa creada,

Ca fulgul cel rece, usor, de zapada,

E propria-i floare, copilul ei mic,

Intr-o noapte intoarsa cu vant si cu frig?

Raspunsul e unul, frumos ca o raza:

Stiti ca livada, ca omul, viseaza

Si visul acela, cat iarna de mare,

O ajuta sa-ajunga la floare?