Univers de copil

A+ R A-


Legenda rândunicii - de Grigore Botezatu

- legendă populară din Bucovina -

 

Era odată un cioban care avea trei fete cuminţi şi de treabă. Cât păştea el oile, ele trebăluiau acasă şi mergeau toate cu cale şi la locul lor. De la o vreme simte ciobanul că prind a apăsa bătrâneţile pe umerii lui şi într-o bună zi le spune el fetelor:

- Dragele mele, am îmbătrânit, nu mai am puteri să port de grijă turmei.

- Vai, tată, nu te întrista, stai acasă şi te odigneşte şi o să îţi intrami puterile, că turma vom paşte-o noi singure pe rând, zise fata cea mai mare.

- Ar fi, draga tatii, aşa, după cum zici, de aţi fi trei băieţi, da aşa nişte fete ca alde voi, mă tem, că veţi speria şi de buruieni.

- Alei, tată, face fata cea mai mare, să vezi, cum le-om paşte noi, numai ţi-a râde inima de bucurie.

- Taci, draga tatii, că de când tot pasc oile, n am prea văzut cioban în catrinţă şi cu broboadă.

- D-apoi noi ne îmbrăcăm bărbăteşte: cu suman, cuşmă, opinci şi cine o să ne cunoască?

Şi nu zăbovi multă vreme, până fata cea mai mare îmbrăcă sumanul, încălţă opincele şi puse cuşma pe cap. Amu nici n-ai fi zis că nu îi băiat. Era încinsă cu un brâu roşu, ca para focului, iar cuşma era pusă, hoţeşte, cam pe ceafă.

A dat ea drumul oilor din ocol şi fluierând le-a îndreptat pe o costişă.

Bătrânul tată n-a pus prea mult temei pe vorba şi îndrăzneala fetei, ci a vrut să vadă dacă într-adevăr s-ar putea nădăjdui pe pasul şi fapta ei. Şi cam pe ocolite, să nu fie văzut de celelalte două fete, a luat binişor o piele de urs de pe grindă şi, pe altă parte, din nişte tufişuri, îi iese fetei înainte în chip de urs şi mor! … mor! dă buzna drept în cârdul de oi. Când au văzut oile că se apropie dihania de dânsele, au prins a zbiera şi au croit-o de fugă, de nu le prindeai cu ochii. Ciobanul a îngheţat şi el pe loc. Îi tremura tot corpul. A luat-o înapoi şi, cât îl ţineau picioarele, a fugit drept acasă.

Amu scârbă şi necaz pe bietul tată, cum nu mai avuse toată viaţa. Venind acasă, dă cu ochii de fata lui, speriată şi galbenă ca ceara.

- Of, păcatele mele, simţeam eu că nădejde în voi nu mai este. Atâta sunteţi bune numai: a vă corcoli pe lângă vatră.

- Lasă, tată, nu te amărî, sare cu cuvânt a doua fată, că m-oi duce eu.

- Draga tatii, mai bine te-ai astâmpăra, că n-aş vrea să te bage şi pe tine dihăniile în sperieţi, cum au băgat-o pe soră ta.

Dar n-a fost chip s-o potoale. Fata s-a îmbrăcat băieţeşte, a luat oile din urmă şi le-a pornit încotro gândea ea, că îi păşunea mai bună.

Tată său însă nu-şi găsea liniştea. Vroia să vadă, dacă s-ar putea el bizui pe fapta şi puterea fiicei celei mijlocii. Şi tot aşa neştiut şi nevăzut a luat pielea cea de urs şi la o limbă de pădure a pus pielea pe cap şi mor! … mor! îi aţine calea. Fata, văzând aşa o nămetenie ce venea, mormăind şi clănţănind, a întors repede oile şi tiva spre casă.

- Decât pradă urşilor, mai bine acasă la tata, că are ce mânca.

Bătrânul tată a strâns pielea şi, călcând de a puterile pe urmele fetei, a intrat odată cu dânsa în ogradă. Le-a strâns el pe trustrele şi le-a spus:

- Se vede că n-a mai fost să am noroc în viaţă: de aş fi avut un fecior, aveam astăzi o mână de ajutor, dar aşa, ce fac eu?

- Tată, zise fiica cea mai mică, amu mă duc eu să pasc oile.

- Potoleşte-te, draga mea, spor şi ajutor n-a fost de la astea mai mari, deci de la tine nici atâta. O să sară ursul înainte şi o să te spărie.

Fata îi zice:

- Să ştiu că mă întâlnesc cu moartea, dar înapoi nu mă întorc.

Cât a zis bătrânul tată „ba”, ea a zis „da” şi, până la urmă, tot pe a ei a ieşit. A îmbrăcat sumanul, a încălţat opincile, a pus cuşma pe cap şi sa pornit cu oile.

Când ieşise ea cu turma în largul câmpului, o mioară i-a vorbit, în grai omenesc:

- Când a ieşi ursul, să nu dai înapoi. Să-l loveşti bărbăteşte cu băţul.

Fata s-a pornit înainte. Nu zăbavă iese ursul, mormăind, şi dă năvală peste oi şi peste fată. Fata a ridicat dârjaua să-l sugrume. Bătrânul tată răcni:

- Stai, draga tatii, nu trage, văd că tu eşti bună de păstorit.

Fata, când a văzut una ca asta, nici să creadă, nici să înţeleagă nu putea. Tata atunci s-a apropiat de dânsa, a îmbrăţişat-o şi i-a zis:

- Fiica mea, tu te-ai aflat a fi de nădejde, nu te-ai înspăimântat ca surorile tale, fii binecuvântată de mine, că are cine să le poarte de grijă oilor şi nimeni nu s-a încumeta să spună că tu nu eşti un adevărat cioban.

De atunci fata a păscut oile şi le-a tot păscut în lungul şi în latul locurilor celea şi treburile mergeau în bună rânduială, că îi era şi tatălui uşor la inimă şi lumii drag să vadă aşa un cioban.

Odată ducându-se fata pe locurile mai depărtate, întâlneşte alt cioban cu o turmă de oi şi, după cum e rândul şi obiceiul ciobanilor, s-au dat în cârdăşie şi unul o vorbă, altul alta, a aflat fata, că acesta era feciorul babei Cotoroanţa.

Mai bâr oaie la deal, mai bâr la vale, nu ştiu cum se făcu şi se uită feciorul Cotoroanţei prea lung la fată şi parcă i-a scânteiat la inimă că ciobanul acesta e fată, nu flăcău, după cum era îmbrăcămintea. Şi aceasta, odată sălăşluită în inima lui, îl rodea şi nu îi da astâmpăr nici zi nici noapte, îl făcea să se bată cu gândurile ca marea cu vânturile. Sara, când s-a dus acasă i-a spus Cotoroanţei:
- Azi am întâlnit un cioban şi parcă mi-a părut că-i fată după boiul şi făptura lui, dar nici cu cuvântul, nici cu ochiul n-am putut pătrunde această taină.

- Nu-ţi face sânge rău, pune-l la încercare, după cum ţi-oi spune eu şi
numaidecât îi afla. Iată mâine, când te vei întâlni cu dânsa, dă-ţi oile aşa pe sub streşina codrului, pe unde să fie pâlcuri de flori şi, de a fi flăcău, se va trage la copaci, să aleagă băţ de dârjă ori de fluier, iar de a fi fată, se va trage spre flori.

Prinse firul mioara năzdrăvană încotro bate gândul feciorul Cotoroanţei şi amu căuta a da tuturor făpturilor dezlegare, s-o scape pe fată de orice ispită.

Când le-a fost pornirea spre codru, mioara i-a şoptit gândul şi păsul ciobanului.

La poalele codrului se întindea o pajişte semănată cu flori, care de care mai frumoase. Fata călca pe ele, de parcă nici nu le vedea şi se îndrepta în grosul pădurii, îmbiindu-l şi pe cioban să-şi aleagă băţ de dârjă şi lemn de fluier.

Feciorul Cotoroanţei îşi călcă pe inimă şi era când într-o părere, când în alta. Sara Cotoroanţa îi spune să-l poftească cu turma la dânşii şi ea va face în tot chipul să afle, de e fată ori flăcău.

Zis şi făcut.

Cotoroanţa îi aştepta. De cu zi gătise lăutoare, chipurile să-l spele pe feciorul său, însă chitea altele: să-l facă pe cioban să se spele, să vadă, nu cumva are gâţe şi atunci - harul ei!
Mioara făcu ce făcu şi numaidecât îi şopti ciobanului.

- Când a găti lăutoarea să te speli, eu voi merge pe acolo şi am să prăvăl alghiuţa, iar tu să spui că nu te speli cu lăutoare de a doilea. Orice n-ar face să nu te dai.

Aşa a şi fost. Abia gătise Cotoroanţa lăutoarea şi pofti ciobanul străin, că mioara a trecut şi a vărsat apa.

- Aşteaptă voinice, să-ţi torn altă apă.

Ciobanul a răspuns:

Eu în lăutoare de a doilea nu mă spăl.

Vede Cotoroanţa că n-are ce face. Când le aşază ciobanilor să se culce le pune sub cap câte o stiblă de busuioc: de a rămâne verde până dimineaţă, să ştii că-i băiat, iar de s-a vesteji e fată.

Se culcă ciobanii, unul pe un capăt de pernă, altul pe celălalt, unde le aşezase Cotoroanţa. În zori de zi, când somnul era mai dulce, mioara se duce încetişor şi schimbă stiblele de busuioc.

Dis-de-dimineaţă sare Cotoroanţa, se duce la busuioc şi vede amândouă stiblele la fel. Nimic nu ieşise din descântecele şi farmecele ei.

A fost o părere, dragul mamei, îi zise ea feciorului, acest cioban e băiat.

Amu, dacă s-au sfetit aşa treburile, feciorul Cototroanţei s-a despărţit de cioban şi şi-a căutat de treburile sale.

N-a trecut multă vreme şi nimereşte ciobanul cu oile pe la casa feciorului Cotoroanţei. Când se apropie, a văzut foc, arzând dinaintea casei şi nişte chirostrii, pe care fierbea o oală. Mai la o parte lângă un copac, feciorul Cototroanţei jupuia un cârlan, iar prin faţa casei se porăia femeia lui. Când era de tot aproape, se aprinse focul mai tare şi oala a dat în foc.

Femeia de colo sare, înfăşură mâinile în poala spiniţei, apucă oala şi o ia de pe foc.

- Vai, face ciobanul, de când umblu pe lume, n-am văzut gospodină să ia oala de pe foc cu spiniţa.

Şi, ce necaz, a trântit cuşma la pământ. Părul ei, cum era înfăşurat, s-a slobozit pe umeri în jos, i-a îmbrăcat faţa în valuri aurii, că feciorul Cotoroanţei, când a întors capul, a tresărit şi cu mâinile pline de sânge, cum era, s-a repezit în fugă s-o cuprindă.

Fata s-a rotit împrejur şi sa prefăcut într-o rândunică şi el, cum o îmbrăţişase cu mâinile de gât, aşa a şi rămas sângele roşu până astăzi.

Feciorul Cotoroanţei se repede şi o apucă de coadă, dar rândunica s-a smuncit şi el a rămas cu un smoc de pene în mână. Rândunica cu coada ca foarfecele s-a ridicat tot mai sus şi mai sus, până nu s-a mai văzut.

De atunci sunt rândunelele pe lume şi toate au pene roşii la gât şi coada foarfece, iar cuibul şi-l fac pe sub streşinile caselor - semn că din viţă de om se trag.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Consilierea adolescentilor

Consilierea adolescentilor

Consilierea adolescentilor Adolescenta este o perioada dificila, atat din punct de vedere biologic, cat si psihologic. Tanarul se confrunta in aceasta perioada cu schimbari fizice si fiziologice importante si, o data...

Miscarea Terrei in spatiu

Miscarea Terrei in spatiu

Miscarea Terrei in spatiu Se poate determina miscarea absoluta a planetei noastre in spatiu? O intrebare spinoasa pentru astronomi. De cand vechea idee a “eterului”, care ar scalda ansamblul Universului, a...

Ghetuta lui Mos Nicolae

Ghetuta lui Mos Nicolae

Ghetuta lui Mos Nicolae   Sa fie oare adevarat Ce spune mama raspicat Cand fac vreo pozna sau trasnaie Ca vede Sfantul Nicolae?  

Vizualizarea liniilor de camp …

Vizualizarea liniilor de camp magnetic fizica distractiva

Vizualizarea liniilor de camp magnetic - fizica distractiva Experimentul pe care vi-l propunem va satisface dorinta de a patrunde in tainele fizicii si, de ce nu, simtul estetic. Daca luati o...

Mesopotamia al doilea centru a…

Mesopotamia al doilea centru al civilizatiei orientale

Mesopotamia - al doilea centru al civilizatiei orientale Daca am putea sa ne urcam in varful celei mai inalte piramide si sa sarutam zarea cu ochi de soim, am zari...