Univers de copil

A+ R A-


Legenda Rândunicăi  

A fost odată o babă şi un moşneag care nu aveau copii. Ei doreau din tot sufletul să aibă unul măcar. Pentru aceasta ei au umblat pe la toate babele din sat şi pe la toţi vrăjitorii, dar totul fu în zadar.

Într-o zi, baba s-a hotărât să ia un copil de la o femeie săracă din sat care avea mai mulţi. Dar această femeie, nu vru să îi dea nici unul, căci îşi iubea foarte mult copiii.

Într-o Duminică, baba s-a dus cu moşneagul la biserică şi a lăsat nedereticat în casă, căci se sculase târziu. Când au venit, marea le-a fost mirarea pentru că au găsit aranjat totul. Nu ştiau ce să creadă, dar se gândiră că poate tot ei au făcut şi au uitat. A doua Duminică au păţit tot aşa. Dar, a treia Duminică, ei s-au întors foarte repede înapoi. Uitându-se pe fereastră au văzut nuca deschisă, iar o fată foarte frumoasă deretica în casă. Moşneagul a ascuns repede cojile de nucă, apoi a spus fetei că rămâne a lor. Ea nu vru întâi cu nici un chip şi cerea mereu cojile de nucă. Bătrânul nu voi să i le dea şi ea se învoi să rămână fiica lor.

O păzeau ca pe ochii din cap, căci era foarte frumoasă şi le era tare dragă. Din cauză că flăcăii din sat începură să se învârtească împrejurul casei lui, moşneagul a ridicat un gard foarte înalt, ca să nu poată privi nimeni înăuntru.

Într-o seară, când bătrânii stăteau afară şi se uita la stele, fata le-a spus povestea ei: ea era fiica Soarelui şi se căsătorise cu Luceafărul. Dar ei nu-i plăcea, căci el pleca tot timpul de acasă. Ea fugi înapoi la Soare, dar Luceafărul o găsi. Atunci fugi pe pământ prefăcându-se într-o nucă şi a găsit-o moşneagul.

Pe când ea îşi povestea viaţa sa, bătrânilor, Luceafărul o văzu şi se porni imediat după ea, transformat într-un tânăr. Când ajunse în satul ei, dădu o masă mare şi spuse că fiecare părinte, care va veni cu fata, va bea gratis. Făcu şi un scrânciob şi chemă pe fete să se suie în el.

Bătrânii se duseseră şi ei cu fata, pe care o chema Rândunica, şi cu toate că ea nu voia să se suie în scrânciob, căci parcă presimţea ceva, ei o făcură să se suie.

Luceafărul, atât aştepta. Imediat dădu drumul scrânciobului şi se înălţă cu Rândunica. Atunci ea îl rugă să o lase să îşi arunce rochia pe pământ, ca amintire bătrânilor. El se învoi, dar ca ea să nu îşi dea şi ea drumul, o legă la gât cu brâul său roşu. Însă Rândunica se smunci tare şi căzu şi ea.

Rochia ei se prefăcu în frumoasele floricele rochiţi de rândunele, iar ea în rândunică. De atunci îşi face cuibul lângă casa oamenilor şi e roşie la gât din cauză că a fost legată cu brâul roşu al Luceafărului.

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Fabula de Esop Uliul care nech…

Fabula de Esop Uliul care necheaza

Fabulă de Esop - Uliul care nechează   Având, odinioară, un glas mai ascuţit, Se socotea un uliu profund nedreptăţit. Dar auzind o dată un nechezat de cal, Voi ca să-l imite pe mândrul Ducipal, Şi...

De ce sa ne spalam pe dinti

De ce sa ne spalam pe dinti

De ce sa ne spalam pe dinti   Esti un copil marisor. Ai trecut de grupa mare de gradinita. Desi nu esti inca scolar, abecedarul il stii pe de rost. Dar mai stii ceva:...

Poezie cu luna de aur barca

Poezie cu luna de aur barca

Poezie cu luna de aur barca Va oferim spre lectura versurile pentru “Poezie cu luna”, semnate de Passionaria Stoicescu. Cand cu versuri se incarca, Luna...

Oboseala si odihna

Oboseala si odihna

Oboseala si odihna Orice face omul, fie cu mainile, cu picioare sau numai cu creierul, dupa un timp resimte ca nu mai poate lucra ca la inceput, lucreaza mai incet, a...

Piatra zimbrului

Piatra zimbrului

Piatra zimbrului Citeste legenda “Piatra zimbrului” scrisa de George Bodea, inclusa in volumul “Legendele Raraului”. Veni si ziua cea mult asteptata de domn: aceea sortita vanatorii de zimbru. Dragos nu-i stia zimbrului obiceiurile,...