Univers de copil

A+ R A-


Intensitatea vazului

Intensitatea vazuluiIntensitatea simtului vazului se poate observa usor, intrebuintandu-se tablouri ca acelea de care se servesc oculistii pentru a masura gradele miopiei.

Aproximatia este suficienta pentru a imparti copiii in trei categorii: cei cu vederea buna (patrunzatoare), cei cu vederea mijlocie si cei cu vederea slaba.

La scoala, aceasta categorisire aproximativa ne serveste atunci cand urmeaza sa asezam copiii in sala, dand unor locurile din primul rand si altora locurile din ultimul rand. Dar aceasta experienta se reinoieste mereu ori de cate ori cerem copilului sa priveasca de la distanta. Sunt copii care, mai ales la inceput, nu deosebesc nimic de departe. Ne gasim oare in fata unui defect de atentie sau a unui defect organic? Daca defectul este de atentie copilul se va indrepta, cu timpul el va fi in stare sa vada vine chiar si obiectele indepartate. Daca e vorba insa de un defect organic, indreptarea/corectarea nu e in functie de fortarile copilului. Copilul trebuie vindecat cu ajutorul unor lentile potrivite, iar cei ce constata aceste aspecte vor sfatui parintii sa consulte un medic oftalmolog.

Aceeasi experienta se practica si atunci cand e vorba de a privi obiecte marunte: unii copii vad confuz de aproape, de cele mai multe ori din cauza neatentiei. Punandu-i sa bage ata intr-un ac (exercitiu cu dublu scop privind ochii si mainile) se constata ca unora le tremura mana, iar altuia ochiul nu nimereste gaura. In deosebirea culorilor si nuantelor, unii copii stiu sa potriveasca perfect modelele colorate. Altii – pentru ca nu disting deosebirile – amesteca impreuna modelele: doua galbene, doua verzi, doua gri, etc. Daca, de exemplu, se cere unor copii sa faca o gradatie de nuante din aceeasi culoare dupa un model, sa aranjeze opt pana la zece benzi de hartie incepand de la rosul aprins pana la rozul palid, se observa ca unii (mai ales fetele) reusesc de la prima incercare, in timp ce altii se inseala in timpul gradatiei, neconfundand bineinteles extremele nuantelor, ci cam pe la mijlocul lor, acolo unde sunt foarte apropiate. Exercitiile au scos in evidenta pe acei copii la care simtul vazului are mai multa finete naturala.


Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Cum scadem febra la copiii mic…

Cum scadem febra la copiii mici

Cum scadem febra la copiii mici Toti parintii devin ingrijorati atunci cand observa ca micutii lor au o febra foarte mare sau au febra o perioada mai indelungata de timp. De...

Plante care adora frigul

Plante care adora frigul

Plante si flori care adora frigul Iarna trebuie sa acordam o atentie deosebita florilor din ghiveci. Indiferent de anotimp, cald sau rece, trebuie sa le acordam atentie, dar, mai cu seama...

Ciobanasul cel istet

Ciobanasul cel istet

Ciobanasul cel istet de Lia Harsu A fost odata un ciobanas, si atata era el de istet ca-i mersese vestea in tot cuprinsul imparatiei. Acu, afland imparatul despre una ca asta, nu-i...

Travesti poezie de Ana Blandia…

Travesti poezie de Ana Blandiana

Travesti - poezie de Ana Blandiana   Iata poezia “Travesti” scrisa de Ana Blandiana.   Astazi sunt din toata gradina cea mai eleganta: M-am imbracat in haine de planta.   Mai intai, mi-am croit pe ascunse Cea mai...

Scufita Rosie de Fratii Grimm

Scufita Rosie de Fratii Grimm

Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm          A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care...