Univers de copil

A+ R A-


Fabula - Veverita

Cand a iesit din culcusul in care crescuse, vegheata cu atata grija materna, veverita s-a oprit descumpanita; o incercau timiditatea, emotiile. Firesti pentru cei ce-si incep drumul in viata. Parul i se zburlise, iar labutele tremurande parca nu mai ajungeau sa duca spre gura alunele.

Buna sa mama o ajutase cu cea mai calda dragoste, scutind-o de orice efort, explicandu-si si explicand si altora ca “acesta este farmecul varstei tinere si ca trebuie sa avem rabdare cu ea, cu veverita, pana cand va lua contact cu viata”.

Vremea a trecut. Veverita intre timp a crescut, dar alunele i le culegea si le spargea tot mama, cu aceeasi grija si regularitate de ceasornic. “Farmecul varstei tinere” continua. Pana cand, intr-o zi, mica veverita a deschis ochii. Unde? Spre padure. Si prima ei constatare, in “contactul cu viata”, a fost ca padurea are copaci, iar copacii crengi. Si asa, la inceput, din intamplare, a inceput sa sara din pom in pom si din creanga in creanga. Si s-a obisnuit singura, fiindca n-o invatase nimeni.

Toata padurea era a ei. Uitase ca-i ramasesera departe culcusul si mama; vag – cand mai aluneca de pe o creanga – isi mai amintea cate ceva ...

La orice saritura gasea alune ... Multe alune. Vraja padurii o cuprinsese cu totul. Era fericita ...

A trecut si primavara si vara. Cadeau frunzele copacilor. Intr-o zi, cand veverita se odihnea intr-o poienita, sub razele calde ale soarelui, un urs batran a vestit-o ca vine toamna. Si i-a oferit o aluna ca pret al blanii. O singura aluna ... Numai una ...

Pentru prima data, parca i-a inghetat sangele in vine. Primul gand a fost sa fuga. Unde? A incercat sa se catere in copaci, pe cei pe care cu usurinta se mai urcase de atatea si atatea ori. Dar vantul de toamna incepuse sa bata, puternic, rascolind intreaga padure. Simtea ca puterile o parasesc. Sa ceara ajutor? Cui? Disparusera toti cei cu care se zbenguise primavara si vara, prin poieni si copaci; disparusera si ei odata cu toamna.

S-a gandit veverita, dupa atatea anotimpuri, sa se intoarce spre culcusul din care plecase. Dar ... Nu mai deslusea drumul. Se asternusera peste tot frunzele toamnei.

Autor: Vasile Mihai

 


Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Lumini in noapte

Lumini in noapte

Lumini in noapte Va oferim spre lectura poezia “Lumini in noapte” scrisa de Stelian Filip. Luna, lampa suspendata De al cerului tavan, S-a ivit ca...

Felicitari si declaratii de dr…

Felicitari si declaratii de dragoste speciale de Valentine’s Day

Felicitari si declaratii de dragoste speciale de Valentine’s Day Iubirea apare atunci cand nici nu te astepti. Ce frumos e sa iubesti si sa fii iubit(a)! E...

Romanta policroma de Ion Minul…

Romanta policroma de Ion Minulescu

Romanţă policromă de Ion Minulescu   Nu-i cer nimic…Şi totuşi, dacă-ar vrea -O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -Ar face dintr-un lac o Marmara,Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat...

Cat costa si ce trebuie sa pre…

Cat costa si ce trebuie sa pregatim pentru anul scolar 2012 2013

Cat costa si ce trebuie sa pregatim pentru anul scolar 2012 - 2013   Anul scolar 2012 – 2013 a inceput. Scolile si-au deschis portile pentru a-si primi elevii. Sunetul clopotetului se...

Ciobanasul cel istet

Ciobanasul cel istet

Ciobanasul cel istet de Lia Harsu A fost odata un ciobanas, si atata era el de istet ca-i mersese vestea in tot cuprinsul imparatiei. Acu, afland imparatul despre una ca asta, nu-i...