Elefantul si furnicile

Intr-o jungla traia demult un elefant care era foarte mandru de puterea sa. Dar el era de asemenea foarte crud si, stiindu-se mai puternic decat toate animalele, lovea cu trompa si calca in picioare tot ce-i iesea in cale.

Intr-o zi, iesind sa se plimbe pe campie, elefantul vazu un roi de furnici care lucrau de zor, cladindu-si cuibul si adunand hrana. Ele erau atat de numeroase, incat formau pe pamant un sir foarte lung.

Privind la ele, namila de elefant incepu sa rada batjocoritor.

- De ce razi? au intrebat furnicile.

- Pentru ca sunteti atat de mici, incat nu sunteti bune de nimic.

- Asa mici cum suntem, noi ne cladim singure cuibul si adunam hrana pentru vremuri grele. Nu avem nevoie de ajutorul nimanui si nu ne temem de nimic.

- Nici chiar de mine? intreba ingamfatul elefant.

- Nici de tine, nici de nimeni.

- Ati fi voi in stare sa va luptati cu mine? spuse cu dispret elefantul.

- Desigur ca am fi, au raspuns furnicile. Dar mai bine sa nu ne batem, ci sa ne vedem fiecare de treburile noastre. Daca vrem sa ne aratam puterile, mai bine sa ne intrecem in munca. Sa vedem cine e mai harnic: tu sau noi?

- Ba nu, sa ne luptam! racni elefantul furios ca niste fiinte cu trupul atat de mic indrazneau sa-i vorbeasca astfel.

Indata fiara incepu sa calce peste roiul de furnici, gandind ca picioarele sale groase ca niste stalpi le vor strivi in cateva clipe. Dar furnicile se bagau in micile crapaturi ale pamantului unde calcaturile elefantului nu le faceau nici un rau si, ori de cate ori un picior era pe pamant, zeci de furnici sareau pe el siporneau sa se catere, pana l-au acoperit tot. Elefantul nu simtea nimic si continua sa batatoreasca pamantul, pentru ca nicio furnica sa nu scape cu viata.

Deodata el incepu sa urle de durere: nenumarate furnici ii intrasera in urechi si il piseau ingrozitor. El o lua la fuga, dar in zadar, caci piscaturile nu incetau; cu cat el fugea mai repede, cu atat furnicile il muscau mai tare.

Dupa un timp, elefantul a ajuns langa o stanca, iar atunci furnicile i-au spus:

- Daca vrei ca durerile din urechi sa inceteze, loveste-te cu capul de aceasta piatra.

In deznadejdea sa, elefantul se izbi din toate puterile cu capul de stanca, iar furnicile incetara cateva clipe de a-l musca, dar apoi o luara de la capat. Elefantul se mai dadu o data cu capul de stanca si iarasi nu mai simti intepaturile. Asa au continuat mai multa vreme; cand elefantul se lovea cu capul de stanca, furnicile il lasau in pace catva timp, dar apoi il muscau din nou, pentru ca elefantul sa se repeada din nou spre stanca. In sfarsit, doborat de intepaturile din urechi si de loviturile in stanca, elefantul se prabusi la pamant, aproape mort. Atunci furnicile se dadura jos de pe corpul lui si, indepartandu-se, ii spusera:

- Iata ca suntem mici, dar suntem mai puternice decat tine prin multimea si desteptaciunea noastra.

Elefantul s-a insanatosit dupa catva timp, dar de atunci nu s-a mai mandritcu puterea lui si nu a mai facut rau altor animale, intelegand ca toate pot fi puternice cand sunt destepte si unite intre ele.