Descoperire sau inventie?

Simplitatea schemei inventie-descoperire se strica din moment ce constatam ca inventiile se bazeaza la randul lor pe legi ale naturii. Plutirea vaselor tine seama de legea lui Arhimede, folosirea lentilelor in microscop se sprijina pe legile opticii, iar procedeul datarii cu radiocarbon pe o lege a injumatatirii unor substante radioactive. (Un izotop al hidrogenului se injumatateste la 12 ani si e bun nu la datarea fosilelor, ci a vinurilor).

Legile naturii se refera la regularitati care exista independent de noi. Fara omenire pamantul s-ar invarti pe orbita sa cu aceeasi periodicitate.

Descoperim legile asa cum descoperim continentele, bacteriile sau fosilele. Schema cunoasterii, imbunatatita, ar deveni descoperire – inventie – descoperire.

Dar iata ca in analiza procesului de descoperire a unei legi intervin cerinte ciudate. O lege se exprima intr-un limbaj, iar limbajul nu exista in natura, ci e creat de om. (Secolul nostru exploreaza cu predilectie limbajele).

Fie ca folosim cuvinte care sunt semne conventionale, fie ca folosim termeni stiintifici introdusi prin definitie, avem de-a face cu artefacte, cu creatii umane, cu un fel de unelte ale cunoasterii. Nu putem descoperi legi fara a perfectiona in prealabil tehnologia cunoasterii, o tehnologie a semnelor si simbolurilor care este inventata. Schema ar deveni astfel: inventie (limbaj) – descoperire (lege) – inventie (masina) – descoperire (fapte).  Discutia poate fi continuata. (Ce a fost inainte, oul sau gaina?) dar daca acceptam o dialectica a cuplului inventie-descoperire si consimtim ca cele doua componente nu se separa niciodata, ne putem opri aici. Dar mintea omului e obsedata de nevoia adevarurilor prime si unice.