De la miscarea informala la claritatea primului gand

Suntem inclinati sa consideram ca miscarea corpului sau a segmentelor reprezinta acte comportamentale necesare adaptarii si integrarii in viata si societate.

In realitate se consuma enorm de multa energie prin repetarea asidua a unor miscari separate sau generale, fara ca acestea sa se constituie in actiuni umane, adica sa devina comportamente coordonate, organizate si cu scop. De la miscarile dezordonate ale membrelor, capului, trunchiului sugarului si pana la apucarea unei jucarii cu intentia de a o face sa sune pentru a se bucura, este nevoie de un numar incalculabil de miscari ale bratelor, ale mainii, ale degetelor si ale globilor oculari, care se consuma in aproximativ 4-5 luni. Cat antrenament pentru un act atat de simplu! Si totusi aproape fiecare act pe care il efectueaza copilul in primii doi ani se “compune” prin repetare, antrenament si invatare cu o migala si o nerabdare considerabila.

Pentru ca actele (sau conduitele cum le numeste J. Piaget) sa devina actiuni organizate si indreptate catre un scop pe baza carora sa se structureze comportamentul social, acestea trebuie sa capete un “suport” de cunoastere si de gandire. Miscarea dezvolta structurile cunoasterii, adica perceptia, reprezentarea, compararea, clasificarea, stabilirea unor raporturi intre marimi etc., ceea ce intr-un cuvant se numeste activitate intelectiva, o activitate specifica a psihicului uman pe care se bazeaza formele de gandire si constiinta.

In momentul in care se produc coordonari de miscari din diferite sectoare ale corpului, incepe organizarea miscarii in acte si actele determina schemele de activitati intelective. Asa cum isi intituleaza una dintre cartile de mare gandire in psihologie H. Wallen, “De la act la gandire”.

Actiunea umana se constituie deci ca o forma organizata pe cinci coordonate fundamentale: miscare (actele), cunoasterea, motivatia, scopul si eficienta.

Existenta scopului defineste actul si actiunea. Scopul poate fi determinat de nevoile de adaptre si integrare si atingerea lui prin actiune presupun doua tipuri de efecte: efecte asupra mediului fizic si socio-cultural, actiunea schimband configuratia campului in care actioneaza individual si in acelasi timp un efect asupra persoanei care actioneaza. Asa se explica faptul ca omul prin activitate (munca) transforma natura, dar se transforma si pe sine (K. Marx). Actiunea umana este motorul progresului material, dar si al constiintei umane.

Intelegerea si descifrarea acestui labirint al miscarii pana la transformarea ei in actiune nu este lesnicioasa, dar devine posibila mai ales necesara.

Dupa cum am vazut actele sunt suporturile, schemele fundamentale si primare ale gandirii, ale organizarii mintale. La inceput n-a fost cuvantul: la inceput a fost miscarea neorganizata, apoi miscarea transformata in act si apoi cuvantul, care si el este un rezultat al progresului cunoasterii determinat de miscare.

Metodologic insa, sunt abordate bazele psihomotrice ale viitoarei actiuni, ceea ce in psihologia cunoscuta se numeste psihomotricitatea copilului 0-3 ani, urmarind totodata nasterea inteligentei la copil (J. Piaget) ca o forma continua de adaptare, asimilare si integrare.

Noul nascut vine pe lume cu un echipament de reactii de adaptare ca forma de manifestare a unor instincte dar, in acelasi timp, cu potential de adaptare la conditiile mediului natural si social.

Reactiile primare de adaptare sunt cele care cuprind o gama mai larga de miscari ale gatului, ale capului, ale mainilor si cele specifice actului suptului, adica pierderea mamelonului, apasarea lui ritmica cu buzele si limba, deglutitia.

In clipa in care exista senzatia de foame, atingerea buzelor noului nascut declanseaza intreaga gama de miscari care toate au deja un scop legat de conservarea persoanei, face deci parte din trunchiul instinctual. O alta gama de miscari, ca de pilda apucarea (prehenziune) este legata de necesitatea catararii, miscarile pleoapelor pentru aparare, miscarile toracelui respiratorii s.a.m.d. Adoptarea cu scop de conservare a vietii este o forma fundamentala. Din modalitatile acesteia se diferentiaza si se organizeaza prin asimilare, noile forme de miscare care servesc adaptarii la mediul ambiant social, valoric.  Constantin Paunescu