Univers de copil

A+ R A-


Criza de opozitie la copilul mic I

Aproape ca nu exista familie care sa nu constate cu nedumerire, neliniste si chiar iritare schimbarea radicala care se produce in comportamentul copilului dupa varsta de doi ani si jumatate, cand, nepretentios si docil pana atunci, aceasta incepe sa-si impuna tot mai acut un punct de vedere. Este inceputul a ceea ce Ch. Buchler a numit criza de opozitie. Ea caracterizeaza dezvoltarea copilului intre doi ani si jumatate si cinci ani. Este perioada lui “Ba, nu!”, “Eu singur!”, “Eu fac!”, ca si a unor manifestari de tipul batutului din picior, tavalitului pe jos sau a crizelor dramatice de agitatie psihomotorie, insotita sau nu de auto- si/sau heteroagresivitate, cu care copilul cauta sa-si impuna vointa.

Atitudini si manifestari de tot felul celor mentioante domina adesea relatiile copilului cu parintii. Acestia, considerandu-si autoritatea periclitata si chiar stirbita, se grabesc, nu de putine ori, sa aprecieze nesupunerea ca lipsa de respect, incapatanare gratuita sau, si mai rau, ca semn al unor tulburari psihice.

Desi nu toti parintii se adreseaza medicului specialist, dificultatile rezolvandu-se de la sine sau prin metode nu totdeauna lipsite de consecinte grave cu scadenta pe termen lung, cei mai multi dintre ei nu inteleg in suficienta masura semnificatia acestor manifestari si nici nu stiu cum este mai firesc sa procedeze pentru a nu gresi.

De la inceput trebuie sa subliniem faptul ca opozitia constituie o maniera de a fi, care face parte din specificul unei anumite perioade a dezvoltarii. In conditii normale, ea are mai multe valente pozitive decat negative: semnifica si, in acelasi timp, creeaza copilului mult mai multe nelinisti, dificultati si suferinte decat cele care il afecteaza nemijlocit pe adult. Acestea sunt consecinta fireasca a faptului ca incapatanarea copilului mic isi are originea atat in procesul de edificare a constiintei de sine si a personalitatii, cat si in caracterul contradictoriu al trairilor si prefacerilor emotionale, pe care nu numai ca le reflecta nemijlocit, ci, concomitent, le edifica, diversifica, slefuieste si finiseaza.

Pana la doi ani jumatate copilul a facut progrese in cunoasterea lumii sale inconjuratoare, pe care si-a apropiat-o, examinand-o si imitand-o prin toate mijloacele disponibile. Pe baza achizitiilor capatate, el devine capabil sa se reprezinte pe sine in posturi in care a vazut pe altii. Din acest moment, fie ca este incapabil sa dea curs unor solicitari, fie ca imita atitudini interdictive ale parintilor ori refuza, la inceput intamplator si mai apoi deliberat, sa indeplineasca cerintele acestora, copilul incepe sa se descopere pe sine si sa constate ca reprezinta o individualitate investita cu vointa proprie diferita si chiar opusa vointei celorlalti. El intra astfel intr-un proces laborios de transformare a simplului sentiment de sine in constiinta de sine si de edificare a unui “Eu” propriu, independent. Este un proces indispensabil normalei dezvoltari a copilului, dar separator pentru adultul neavizat. Aceasta, deoarece in conditiile in care prescolarul este nesigur de sine, de fortele si de vointa sa, nevoia acuta de a se defini, confirma si afirma ca individualitate, nu are nici o alta cale mai accesibila, mai directa, mai sigura si mai eficienta de a se valida decat exprimarea opozitiei sale fata de adultul care l-a tutelat si caruia i-a dat ascultare deplina.

Pentru a-l intelege insa pe copilul nerabdator sa stapaneasca realitatea inconjuratoare si pe sine insusi, este necesar sa nu scapam nici o clipa din vedere faptul ca mijloacele prin care infrunta sau pune la incercare autoritatea adultului sunt de fapt inofensive in esenta si in continutul lor. Ele nu au in mod voit un caracter provocator sau de sfidare, nu constituie rea vointa si intr-un fel nici nu se adreseaza in special sau ostentativ celor din jur. Pentru copil, esentialul nu este obstructia in sine, infruntarea, opozitia, opozitia ca atare sau dorinta de a face rau. Prin acest mod de manifestare copilul tinteste de fapt nu numai descoperirea, afirmarea si impunerea propriei sale vointe, dar si masurarea si exersarea propriilor forte, satisfacerea nevoii imprerioase de a se cunoaste si afirma, indeosebi in propriii sai ochi. Alteori, dupa cum subliniaza P. Osterrieth, nedispunand inca de scheme de actiune suficient de variate, care sa satisfaca vointa sa dornica de exprimare, copilului gaseste in sugestiile anturajului un camp de initiative, a caror copiere in negative le asigura caracterul inedit. Desigur, prin opozitie copilul poate sa si protesteze fata de amestecul prea des sau prea brutal al adultului in existenta sa, amestec in care i se impune ceea ce lui nu-i place sau inca nu intelege. Vorbind despre nesupunerea la copil, Gilbert Robin subliniaza, pe drept cuvant, consecintele nefaste asupra dezvoltarii copilului, generate de eventualitatea in care, procedand conform dorintei parintilor, acestia realizeaza idealul lor de supunere completa.

Dr. St. Milea  

Criza de opozitie la copilul mic II

 

Addthis

Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai noi:
Articole asemanatoare mai vechi:

Povestea Piatra vie

Povestea Piatra vie

Povestea - Piatra vie Va oferim spre lectura povestea Piatra vie scrisa de Nikolai Osipov. Monsell Will pasea fara graba pe campul nesfarsit si pietros, ars de soarele amiezii. Nu suferea atat...

Arsurile pielii la copii masur…

Arsurile pielii la copii masuri de prevenire

Arsurile pielii la copii - masuri de prevenire   Arsurile sunt considerate ca fiind cele mai devastatoare accidente la copii. Pe langa faptul ca sunt foarte dureroase, acestea au consecinte neplacute, lasa...

Ratia alimentara

Ratia alimentara

Ratia alimentara Factorii nutritivi se gasesc in cantitati diferite in produsele alimentare de origine animala sau vegetala. De aceea, trebuie sa stim cum sa alcatuim meniul zilnic sau saptamanal,...

Frezii felicitari si imagini a…

Frezii felicitari si imagini animate

Frezii - felicitari si imagini animate Freziile sunt simbol al misterului si al fascinatiei dar si al suavitatii, fragilitatii si inocentei. Sunt originare din Africa meridionala si numele lor este un...

Legenda Cameliei

Legenda Cameliei   Legenda spune ca traia odata o fiica de imparat deosebit de frumoasa, dar deosebit de singura. Numele ei era Camelia. Mare parte a timpului si-o petrecea vorbind cu florile....