Coordonarea miscarilor - mana, urechi, ochi la bebelusi

Mana-urechea-ochiul reprezinta triunghiul fundamental, „schema de coordonare”, schema de organizare care are tendinta sa-si integreze si alte sectoare ale miscarilor. La bebelusi, de exemplu, pentru mentinerea sanului, sunt necesare mainile, care se misca foarte mult, dar fara adresa. Miscarile lor devin relativ coordonate de actiunea principala – suptul – intrucat copilul incepe “sa prinda” sanul cu mainile si sa exercite asupra lui mici “presiuni”.

Odata cu “invatarea”, care deocamdata este conditionata de un instinct, bebelusul descopera si legatura dintre miscare si palpare, senzatie foarte puternica si cu multa influenta in organizarea cunoasterii. Mai departe, constelatia miscarilor organizate ale simtului, mai subordoneaza coordonarii sale un alt grup de miscari: cele ale toracelui si ale respiratiei generale. Respiratia destul de dezorganizata in primele zile, incepe sa capete un ritm necesar deglutitiei si copilul o poate dirija dupa necesitatile sale.

Iradierea acestei tendinte duce la reactii circulare primare ce se desfasoara in general, in timpul unei activitati dominante, la intreaga gama de miscari ale corpului: in timpul suptului copilul se linisteste si din noianul de miscari pe care le prezinta in mod obisnuit, se pastreaza numai cele care ajuta la indeplinirea acestui act.

Am luat un exemplu care poate fi usor urmarit, pentru a demonstra modalitatile de coordonare interioara si exterioara a unei activitati si specificul de totalitate in raspunsul motor.

Sa urmarim consecintele lantului de coordonari in primele doua luni cu punct de pornire in actul suptului. Prima este aceea ca, chiar la inceputul celei de a doua luni, copilul poate prinde si mentine o jucarie in mana – fireste, pentru cateva momente. Miscarile palmare incep sa fie coordonate in sensul unei prehensiuni de adaptare.

Aceasta prehensiune – apucare – este facilitata si de un lant de coordonari, dintr-un alt sector al motricitatii: lobii oculari, care permit dezvoltarea vederii in spatiu tridimensional. In primele zile miscarile ochilor sunt total necoordonate, cu un pronuntat nistamus (priviri incrucisate) fiziologic. Tot dupa maximum 10 zile miscarile ochilor devin coordonate si copilul poate fixa privirea pentru intervale de secunda pe fata parintelui si pe obiecte vii stralucitoare. Apucarea unei jucarii de catre copil este dovada unei alte coordonari de o importanta exceptionala pentru evolutia copilului: coordonarea ochi-mana. Coordonarea lobilor oculari nu este suficienta pentru adaptarea copilului in conditii de orientare spatiala atat de complicate, de aceea sunt antrenate si alte miscari: cele ale capului si ale gatului, umerilor. Astfel ca dupa doua saptamani cand copilul este tinut in brate, incearca cu succes sa-si tina capul pentru intervale, la inceput scurte, apoi din ce in ce mai lungi. Mai mult, aceste miscari de tinere a capului sunt incercate si reusite de catre copil spontan, daca este culcat pe abdomen (in luna a doua pentru 1 – 1 ½ minute). Din pozitia sezand, poate executa aceasta miscare pentru un interval mai mare de timp.