Comertul in vechime

In vechime, comertul, adica schimbul produselor de la oras la oras, de la tinut la tinut, era facut de negustori. Principalele lucruri de comert fura la inceput produsele rare, acelea catre trebuiau aduse din afara, din Orient in special, si pe care le aduceau pe Marea Mediterana corabiile italienilor, venetienilor sau genovezilor.

Acestea erau stofele pretioase, ca matasurile. Apoi aromatele, piperul, care se consuma intr-o mare cantitate (se punea pana si in vin), parfumurile, blanurile. Aceste marfuri, in cantitati mici chiar, reprezentau un pret foarte mare si ingaduiau castiguri destul de mari pentru acela care infrunta toate primejdiile meseriei.

Caci, dintre toate, meseria de negustor a fost primejdioasa in vechime, mai ales in rastimpul cele mai mari parti a Evului Mediu (timpul cuprins intre caderea imperiului roman – 895 si caderea Constantinopolului - 1453). Erau de temut hotii si seniorii (in evul mediu – stapanitorii unui tinut). Fiecare se temea sa nu fie jefuit de marfuri si de a fi pus el insusi ca pret de rascumparare. Seniorii vindeau chiar sauf-conduit, adica un fel de ingaduinta de a strabate tinuturile lor in toata siguranta, dar nimeni nu era deloc sigur ca obligatia luata va fi respectata. De asemenea, negustorii calatoreau in ceata si inarmati, in adevarate caravane, cum se face astazi in regiunile salbatice ale Africii.

Comertul, pe langa acestea, era impiedicat de nenumarate drepturi de care marfurile trebuiau sa le achite in drum ... drepturi de intrare, drepturi de iesire, drepturi fata de fiecare seniorie, fata de fiecare oras, la fiecare pod, adesea la fiecare vad.