Comedia - specie a genului dramatic

Comedia pune pe scena viciile si ridicolul din viata de zi cu zi. Se intelege ca un viciu sau o patima pot forma subiectul unei tragedii, fiindca pot sa dea nastere la urmari grave, nenorocite. Acelasi lucru insa se poate infatisa intr-o comedie, dintr-un alt punct de vedere. Gelozia poate fi fondul unei tragedii, daca se produc urmari serioase, cum e de exemplu, in “Othello” de Shakespeare. Aici gelozia e tragica. In “Barbier de Seville” gelozia lui Barthollo este comica. Avaritia lui Harpagon (“L’avare” de Moliere) este comica, dar avaritia lui Pygmalion (din piesa cu acelasi nume de d. Benulescu-Dabija) este tragica, fiindca acest rege al Feniciei, din pricina acestei patimi, nenoroceste familia sa, nenoroceste statul, face pe sora sa Didona sa fuga din tara, aduce pe fiul sau la asa disperare incat doreste sa devina paricid.

Aristotel, in Poetica sa, defineste comedia “imitatia oamenilor celor rai”, insa adauga: “intrucat sunt ridicoli, caci ridicolul este un defect, o diformitate fara durere si care nu distruge persoana care o are”. Prin urmare, el inlatura din teatrul comic tot ceea ce poate produce oroare, aversiune sau mila precum si tot ce este prea serios sau prea auster. El poate primi un subiect grav sau serios cat se priveste din punct de vedere ridicul.

Scopul comediei este sa indrepte relele deprinderi si ridicolul persoanelor sau ale claselor sociale. Se ntelege ca ridicolul e de doua feluri: natural sau captat prin invat rau. Menirea acestui gen literar este sa nu atinge pe cele dintai, de care omul nu e responsabil si a caror luare in ras este o cruzime, ci sa se ocupe de celelalte, fie pentru a le indrepta, fie si numai pentru a le pedepsi.

Boileau, in Art poetique, a aratat astfel rolul comediei:

“Le comique, ennemi des soupirs et des pleurs,

N’admet point en ses vers de tragiques douleurs;

Mais son emploi n’est pas d’aller, dans une place,

De mots sales et bas charmer la populace …”

Marmontel a stabilit: comicul este de trei feluri: comic nobil (le haut comique), comic burghez (comique bourgeois) si comic popular (bas comique).

Comicul nobil infatiseaza moravurile celor mari, care izbesc mai putin vederea prin ridicolul lor, pentru ca – in genere – oamenii din clasele inalte sunt mai deprinsi cu forma.

Comicul burghez ne arata moravurile burgheziei si purtarea laudaroasa a oamenilor din aceasta categorie.

Comicul popular ne arata deprinderile poporului, viata, glumele lui. Acesta nu trebuie confundat cu comicul grosolan, de care s-au servit unii autori.

In general, in comedii se afla rar separate aceste specii de comic. Ele se gasesc de obicei amestecate. Dar insasi impartirea lui Marmontel este azi numai de interes istoric si nu ne mai conducem de dansa in judecarea operelor comice.

Deosebim mai multe specii de comedii.

Comedia de intriga este o inlantuire de intamplari glumete care intretin desteapta atentie a privitorului si produc incurcaturi care se complica pana la deznodamant. Se intelege ca deznodamantul unei comedii trebuie sa fie intotdeauna vesel. Astfel este “La malade imaginaire” a lui Moliere.

Comedia de caracter ne infatiseaza un caracter, din a carui coliziune cu imprejurari diverse rezulta toata dezvoltarea actiunii (exemplu: “L’avare” si “Misanthrope” a lui Moliere).

Comedia de moravuri ne reprezinta viata unei societati, a unei clase sociale, etc. De exemplu, “Les precieuses ridicules” de Moliere ne arata viata societatii feminine burgheze care voia sa imite deprinderile societatii inalte de la curtea regilor francezi.

Evident, nu aflam comedii de un singur fel, ci le grupam intr-o categorie sau intr-alta dupa insusirile predominante.