Bolile diareice la sugar I

Unul din simptomele cel mai frecvent intalnite la sugar si care apare in diverse circumstante patologice il reprezinta diareea.

Diversitatea conditiilor si cauzelor care determina aparitia diareei la sugar, ca si la copilul mic de altfel, face ca in mod curent sa nu mai vorbim despre dispepsia sugarului, ci despre bolile diareice ale sugarului.

Simptomul comun tututor formelor clinice de boli diareice il constituie diareea, stare patologica in care numarul si consistenta scaunelor se modifica semnificativ in scurt interval de timp. Nu exista o cifra exacta care sa indice numarul normal de scaune pe care-l poate emite un copil. Sunt sugari care prezinta 4-5 si chiar mai multe scaune pe zi, dupa cum sunt si sugari cu un singur scaun pe zi sau chiar la doua zile, dar care cresc in greutate si care prezinta o stare de buna dispozitie permanenta. Si intr-un caz si in celalalt, sugarii sunt sanatosi si aceasta situatie nu trebuie sa alerteze cu nimic familia.

Cresterea brusca si rapida a numarului de scaune, scaderea consistentei lor (la inceput semilichide, apoi lichide, cu sau fara mucozitati sau striuri de sange) denota diareea, simptom al unei tulburari acute a digestiei.

Scaunele diareice apar, in acest caz, datorita accelerarii trazitului intestinal, prin accentuarea peristaltismului intestinal (miscari in valuri ale tubului digestiv, dinspre stomac spre rect), determinat de iritatia locala, de dereglarea sistemului nervos vegetativ (parte a sistemului nervos care comanda si controleaza peristaltica intestinului), cu consecinta directa, negativa asupra digestiei alimentelor si resorbtiei lor din intestin. Tulburarea digestiei si a resorbtiei intestinale este favorizata si de scaderea secretiilor gastrointestinale (posibila cu usurinta in starile de boala, in stare de infometare cronica sau in cea de supraincalzire a organismului).

Modificarile mentionate duc in mod secundar la perturbarea florei intestinale saprofite (tubul digestiv al omului sanatos continand o multitudine de microbi cu care traieste in simbioza, nedevendind patogeni decat in situatia tulburarii acestui echilibru) si la aparitia si inmultirea microbilor patogeni.

Rasunetul diareei asupra organismului este variat: in cazuri usoare sau in urma aplicarii unui tratament corect de la primele semne de boala, este bine suportata si lipsesc scaunele de deshidratare. In formele severe sau in cele netratate sau tratate tardiv sau incorect, apar semne de deshidratare, insotite de prabusirea unor functii biologice importante pentru organismul copilului, deoarece diareea nu tulbura numai digestia, ci si metabolisul hidrosalin (al apei si al sarurilor) si cresterea ponderala, ducand in final la alterarea starii generale. Tot acest cortegiu simptomatic defineste starea de “toxicoza” a sugarului, forma cu evolutie severa si unoeri chiar mortala.

Toxicoza, ca de altfel si formele de boala diareica care preced instalarea acesteia sunt determinate de pierderea importanta de lichide si, in special, de apa, nu numai prin scaunele lichide numeroase, ci si prin urina, transpiratie, respiratie. Aceste pierderi sunt cu atat mai mari, cu cat temperatura corpului este mai crescuta. Apa constituie pentru organismul uman si in special pentu copil, componenta de baza a structuri celulelor si a tesuturilor sale, cunoscandu-se faptul ca de la 1 an corpul copilului contine 70% apa, pe care o poate pierde cu mare usurinta, deoarece la aceasta varsta labilitatea hidrica constituie unul din apanajele biologice ale varstei.

Pierderea de pana la 5 % din apa pe care o contine organismul copilului este bine suportata, dar daca acest coeficient creste, depasind 10%, devine periculoasa si cu atat mai greu reversibila cu cat acest procent este mai mare.

Ceea ce caracterizeaza clinic o stare severa de deshidratare sunt urmatoarele simptome: pielea devine uscata, iar elasticitatea ei este scazuta; plica pe care o face pielea de pe abdomen, prin prinderea ei intre doua degete, dispare incet sau poate persista mult timp; ochii sunt dusi in fundul capului; buzele si limba sunt uscate; fantanela anterioara este deprimata (excavata).

Cauzele aparitiei bolilor diareice sunt multiple si de mare diversitate. Astazi se cunosc atat cauze directe, determinate, cat si cauze favorizante. Dintre cauzele determinate, mai frecvent incriminati sunt:

§         factorii infectiosi diversi: microbieni (bacili coli patogeni, Shigella, Salmonella, stafilococul, proteusul, piocianicul); virotici (virusul gripal, paragripal, enterovirusul); ciuperci (Candida  albicans), in special dupa tratament indelungat cu antibiotice administrate pe gura sau factori parazitari (Giardia);

§         factorii alimentari. Greselile alimentare atat de ordin cantitativ (supra sau subalimentatia), cat si de ordin calitativ (dilutia necorespunzatoare de lapte, lapte alterat, alimente nepotrivite posibilitatilor digestive ale sugarului) constituie una din cauzele frecvent intalnite, care determina boala diareica, intalnindu-se in special in familiile cu un nivel de educatie sanitara redus sau inexistent;

§         factori cauzali la distanta. In categoria bolilor diareice, cauza trebuie cautata uneori la distanta de tubul digestiv si ea ar reprezenta rasunetul asupra digestiei al unor infectii diverse, dintre care cel mai frecvent intalnite sunt: infectiile respiratorii (rinofaringite, piodermite), infectii minore (piuria), cele meningeale sau starile septicemice. Fiind secundare, aceste boli diareice se insotesc de simptomatologia bolii de baza si se vindeca odata cu aceasta;

§         factori dependenti de un deficit innascut sau castigat in anumite componente biochimice produse de organism, cu rol in metabolismul si absorbtia alimentelor din tubul digestiv, asa cum este cazul enzimelor (lactoza, fructoza, zaharoza, izomaltaza etc.) sau al acizilor biliari (insuficienta excretiei bilei in duoden).

Bolile diareice la sugar II

Bolile diareice la sugar III