Biografia refacuta a dinozaurilor

O imagine cu totul noua a dinozaurilor a fost prezentata de paleontologii americani ca Jack Hornes si Robert Nakker. Ei au cautat sa dea raspunsuri la o serie de intrebari privind fiziologia si comportarea dinozaurilor despre care nu se stie nimic cu certitudine. Erau lenesi si cu sange rece ca reptilele sau iuti si cu sange cald ca pasarile si mamiferele? Traiau si calatoreau in turme ca elefantii sau erau singuratici si se strangeau in grupuri periodic pentru a se apara de dusmani ori pentru a-si procura mai usor hrana? Cum isi cresteau puii si ce mancau? Iata tot atatea probleme pe care paleontologii amintiti au incercat sa le solutioneze.

Deoarece oamenii de stiinta isi imaginau ca dinozaurii erau de fapt niste soparle uriase, ei i-au descris ca pe niste reptile. Dar in opinia lui Robert Bakker, dinozaurii erau creaturi energice, care se deplasau cu rapiditate. Bakker si-a format convingerea ca dinozaurii erau animale bipede cu sange cald. Un rol important pentu formarea acestei opinii l-a jucat descoperirea in 1964 de catre specialistul american John Ostrom a unei urme de picior de dinozaur biped (numit mai tarziu Deinnonychus) pastrata perfect. Aceasta urma se aseamana cu cea lasata de piciorul unei pasari uriase cu deosebirea ca degetul interior se termina cu o gheara asemanatoare cu o secera. Aceasta gheara servea cu claritate la sfasiat si nu putea apartine decat unui animal care nu avea nimic de reptila in comportare si mod de viata. Nu putea apartine decat unui animal deosebit de vorace, extrem de agil si foarte activ. Descoperirea lui Ostrom a starnit o dezbatere vie intre specialisti.

Aveau pana la urma urmei sange cald?  Daca erau capabili sa-si regleze temperatura interna, dinozaurii nu puteau fi reptile dependente de soare pentru a-si incalzi corpul si de umbra pentru a si-l raci. In urma studierii scheletelor sau a fragmentelor de schelete de dinozauri, a formei membrelor, Bakker a constatat ca dinozaurii erau adaptati pentru deplasarea bipeda continua. Ei nu zaceau asa cum fac soparlele. Dinozaurii erau migratori. Mediul in care traiau era in timpul anumitor anotimpuri arid, asa incat trebuiau sa urmeze cursul ploilor. Doar in zonele cu ploi abundente ei puteau sa gaseasca suficienta vegetatie pentru a-si asigura hrana. S-au gasit dovezi care infirma parerea ca dinozaurii ar fi trait in zone mlastinoase cu lacuri putin adanci. Dinozaurul avea, de pilda, un picior greu cu care pasea ferm ca si elefantul. Era un picior potrivit pentru deplasarea intr-un mediu arid si nu unul mlastinos. Urmele de brontozauri gasite la Como Bluff, S.U.A., arata ca acestia calatoreau in turme ca elefantii. Adultii cei mai mari si mai puternici se aflau in frunte, in timp ce exemplarele tinere se deplasau in mijlocul turmei pentru a fi protejate. S-a constatat ca dinozaurii aveau dinti grosi si neascutiti care ii ajutau sa apuce ramurile copacilor si vegetatia uscata. Ei se hraneau asa cum o fac in prezent girafa si strutul. Dinozaurii calatoreau, conform descoperirilor paleontologice, din Arctica spre nordul Europei si spre Asia. In acele timpuri existau punti de uscat intre diferite continente. Dar se stie ca animalele cu sange rece nu migreaza. Reptilele nu au capacitate sustinuta de efort. Soparlele pot sprinta de pilda, pe distante scurte dar nu se pot deplasa pe distante lungi. Este nevoie de un metabolism ridicat pentru a face un asemenea efort.

Atat in sudul Africii cat si in sudul Argentinei, zone in care iernile erau reci in perioada de inceput a existentei dinozaurilor, s-au gasit in mod relevant mari depozite de oase de dinozauri. Daca aceste animale nu ar fi avut sange cald nu ar fi rezistat in timpul iernilor reci si deci nu ar fi putut trai in zonele amintite. De asemenea numarul mult mai mare al dinozaurilor carnivori, acestia din urma reprezentand pe baza studierii colectiilor de muzeu doar 1-3 la suta din totalul acestor animale, pledeaza in favoarea opiniei ca dinozaurii aveau sange cald.

Robert Bakker a avut marea sansa sa descopere in timpul sapaturilor pe care le-a efectuat o serie completa de dinozauri: de la embrion la adult. O studiere atenta a acestei serii de dinozauri (hadrosauri) a aratat ca ritmul lor de crestere era mult mai rapid decat in cazul crocodililor. Puiul de hadrosaur creste aproape la fel de repede ca puiul de strut si pentru aceasta trebuie sa ai un metabolism inalt. Jack Horner a constatat o remarcabila asemanare intre osul de pasare si cel de dinozaur, atribuind acest lucru faptului ca si unul si altul cresc rapid, deci cu sange cald.

Numeroase specii de dinozaur depuneau oua in cuiburi, dar spre deosebire de reptile parintii dinozaur se ocupau in mod deosebit de puii lor. Hadrosaurii, de pilda, sapau cuiburi mari pe care le acopereau cu trestie si diferite ierburi. Ouale stateau in aceste cuiburi ca intr-un incubator. Dupa iesirea puilor parintii se ingrijeau de ei.

In ce priveste brontozaurii, s-a constatat ca femelele aveau un bazin care le permitea sa nasca pui vii. In cazul acestei specii de dinosaur, puii aveau o patrime din dimensiunea femelelor. Acest lucru excludea posibilitatea aparitiei brontozaurilor din ou.

De remarcat ca pana in prezent nu a fost descoperit nici un fel de ou de brontozaur. Specialistii sunt de parere ca doar datorita unor calitati deosebite dinozaurii au putut sa domine fauna Terrei timp de 140 de milioane de ani. Dovezile descoperite nu converg spre idea ca dinozaurii au disparut brusc. Din contra, disparitia a fost treptata. Pe baza unor descoperiri paleontologice s-a constatat ca pe teritoriul actualei provincii canadiene Alberta au existat 35 de specii diferite de dinozauri in urma cu 73 milioane de ani. Numarul lor s-a redus la 20-25 de specii in ultimii 68 milioane de ani, pentru ca in urma cu 64 de milioane de ani sa mai existe doar sase specii de dinozaur. In locul ipotezei ca disparitia dinozaurilor s-ar fi datorat ciocnirii planetei noastre cu un asteroid care a starnit in atmosfera un asemenea nor de praf incat razele soarelui nu au mai putut ajunge la suprafata pamantului, producandu-se o racire brusca a climei ce a prejudiciat existenta lumii vegetale si a dus, in consecinta, la moartea prin inanitie a dinozaurilor, se acrediteaza tot mai mult ideea ca dinozaurii au murit din pricina unor boli carora organismul lor nu le-a putut face fata.